Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Filiala PDL Brăila, criticată în şedinţa Colegiului Director

Publicat in Vocea Brailei, marți 26 mai 2009 ·

* Brăila este unul dintre judeţele despre care liderii centrali cred că nu s-a mobilizat suficient pentru a obţine scor bun la europarlamentare

Conducerea PDL a analizat ieri, în cadrul Colegiului Director, stadiul pregătirilor în vederea alegerilor europarlamentare din 7 iunie. Potrivit unor surse citate de o agenţie centrală de ştiri, democrat-liberalii au analizat în şedinţa Colegiului Director mai multe studii comandate în teritoriu, privind gradul în care populaţia este informată pe tema euroalegerilor.

Cele mai slabe rezultate s-au constatat în judeţe precum Brăila şi Călăraşi. Liderii filialelor din cele două judeţe ar fi primit un avertisment, transmiţându-li-se să intensifice campania de informare şi atragere a populaţiei, pentru a creşte prezenţa electoratului la vot. Aceeaşi agenţie de ştiri informează că în cadrul discuţiilor, şefii mai multor filiale, printre care şi Brăila, au fost avertizaţi că dacă vor obţine la europarlamentare un scor sub media partidului, vor fi sancţionaţi, urmându-se exemplul alegerilor de anul trecut. Vicepreşedintele PDL Gheorghe Flutur este citat cu o declaraţie făcută la finalul Colegiului Director. Potrivit sursei citate, democrat-liberalii nu au discutat punctual despre aplicarea unor sancţiuni liderilor de filiale care ar obţine la europarlamentare un scor sub media partidului, însă a adăugat că ideea sancţionării cu demiterea acestora nu este o idee nouă, PDL luând astfel de măsuri şi la ultimele alegeri. "Nu s-a discutat în aceşti termeni, de aplicare a unor sancţiuni. Noi avem audio-conferinţe la două zile cu cei din teritoriu, unde le transmitem foarte clar că aşteptăm rezultate", a spus vicepreşedintele PDL.

Contactat telefonic, preşedintele PDL Brăila, Eugen Bădălan, a negat categoric că ar fi avut loc vreo discuţie cu accente ameninţătoare, referitor la rezultatul alegerilor din 7 iunie: "Este o info

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ilie Bolojan: Forul statutar al PNL, convocat pe 26 ianuarie pentru validarea candidaturii lui Crin Antonescu la alegerile prezidenţiale / PNL îşi respectă angajamentul pe care şi l-a luat, prin semnarea protocolului coaliţiei

News.ro acum 18 minute
Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, a anunţat luni că forul statutar al PNL a fost convocat pe 26 ianuarie pentru validarea candidaturii lui Crin Antonescu la alegerile prezidenţiale. El a mai spus că PNL îşi respectă angajamentul pe care şi l-a luat, p

Marcel Ciolacu propune un proiect de reorganizare teritorială

Ziua Constanta acum 24 minute
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că își dorește ca în sesiunea parlamentară care va începe în luna februarie să fie elaborat un proiect de lege de reorganizare administrativ-teritorială a României, iar pentru a lucra la acest proiec

Vreme schimbătoare și ploi slabe în România. Prognoza meteo pentru următoarele 2 săptămâni

HotNews acum 26 minute
Meteorologii eu emis, luni, prognoza meteo pentru intervalul 13-26 ianuarie. Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), vremea va fi schimbătoare, cu oscilații de temperatură de la o zi la alta și ploi mai degrabă slabe cantitativ Prog

Joi se va da hotărârea de guvern pentru calendarul alegerilor, 4 şi 18 mai (VIDEO)

Ziua Constanta acum 59 minute
Joi se va da hotărârea de guvern pentru calendarul alegerilor, 4 şi 18 mai, a anunțat luni, 13 ianuarie 2025, purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romaşcanu. Joi se va da hotărârea de guvern pentru calendarul alegerilor, 4 şi 18 mai iar PSD îşi dore

Marcel Ciolacu, despre schimbul de replici cu Alfred Simonis, privind voturile PSD care s-au dus la Simion: A fost o glumă. Pe TikTok, de obicei îţi permit să mai faci şi glume

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, luni, despre schimbul de replici cu colegul său, Alfred Simonis, privind voturile PSD care s-au dus la liderul AUR, George Simion, că a fost o glumă şi pe TikTok, de obicei îţi permit să mai faci şi glume. Preşed

Jaqueline Cristian, reacție după thriller-ul din primul tur al Australian Open: „Nu m-am lăsat doborâtă de gândurile negative”

Gazeta Sporturilor acum 22 minute
Jaqueline Cristian (26 de ani, 82 WTA) a debutat excelent la ediția din acest an a Australian Open, reușind să o învingă cu 3-0 (6-2, 4-6, 7-6 (7)) pe Petra Martic (33 de ani, 131 WTA). Sportiva din România a vorbit despre succesul de la Melbourne ș

Bloc în flăcări, la Timișoara. 16 persoane au fost evacuate de către echipajele de pompieri VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
VIDEOIncendiu la etajul întâi al unui bloc din Timișoara, luni. 16 persoane, inclusiv o fetiță de 8 ani, au fost evacuate. Din fericire, nu a fost nevoie de îngrijiri medicale pentru niciuna dintre ele. ”Luni, 13.01.2025, am fost anunţaţi prin SNUAU

Marcel Ciolacu, despre candidatura lui Crin Antonescu: „Decizia este luată”

HotNews acum 4 ore
Președintele PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat luni că în sondajele de opinie va fi un singur candidat la prezidențiale, iar calendarul pentru alegeri este unul „foarte corect”, ținând cont de perioada sărbătorilor pascale. „Am stabilit și c

George Simion: Vom continua protestele şi presiunea internă şi externă

Mediafax acum 2 ore
„Nicio reacţie până acum din partea Guvernului, nicio reacţie din partea lui Klaus Iohannis. Asta înseamnă că vom continua presiunea internă şi externă. Cerem sesiune parlamentară extraordinară, pentru că, în ianuarie, parlamentarii români sunt în v

Elena Lasconi: Klaus Iohannis, chiriaş ilegal la Cotroceni de 23 de zile! Cu fiecare zi în care continuă să fie la butoane Iohannis şi tandemul PSD-PNL, tensiunile din societatea românească devin şi mai accentuate

News.ro acum o ora
Preşedinta USR, Elena Lasconi, afirmă luni despre Klaus Iohannis că este ”chiriaş ilegal la Cotroceni de 23 de zile”, ea arătând că, cu fiecare zi în care continuă să fie la butoane Iohannis şi tandemul PSD-PNL, tensiunile din societatea românească

Vremea

București
acum

lun.

0°/4°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/2°
joi

-1°/4°
Iasi
acum

lun.

-1°/2°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/3°
joi

-3°/3°
Constanta
acum

lun.

2°/5°
mar.

0°/2°
mie.

-1°/3°
joi

-0°/4°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-3°/2°
mar.

-5°/0°
mie.

-5°/-1°
joi

-6°/0°
Timisoara
acum

lun.

-2°/2°
mar.

-2°/3°
mie.

-2°/1°
joi

-3°/2°