• Am sa va descriu un "caz" de frica, in care va veti putea recunoaste sau recunoaste pe altcineva care are nevoie de un sfat, de o consiliere etc •Are tot felul de frici, de la "bau-bau" din copilarie, apoi frica de note proaste din scoala si frica de oameni necunoscuti care a insotit-o toata viata
Buna ziua si bine v-am gasit. Intrucat sunt si ma aflu in contact permanent cu familii si "psiho-clienti", voi incerca sa port un dialog cu cititorii acestei rubrici. Am sa va descriu un "caz" de frica, in care va veti putea recunoaste sau recunoaste pe altcineva care are nevoie de un sfat, de o consiliere etc. O mama intra timid in cabinet, se asaza, tacuta, cu privirea in jos, pe marginea fotoliului, si tace. O privesc tacand si astept. Este o tanara destul de atragatoare, dar lipsita de incredere in sine. In cele din urma, ridica privirea si zambeste timid ca raspuns la zambetul meu. O intreb: "Ai emotii?", ea da din cap ca da. Apoi imi povesteste ca dintotdeauna a fost o "timida", ca asa a fost si mama ei, cat si sora ei mai mare. Are tot felul de frici, de la "bau-bau" din copilarie, apoi frica de note proaste din scoala si frica de oameni necunoscuti care a insotit-o toata viata. "Ce faci, am intrebat-o, ca sa scapi de aceste frici, sa te vindeci de ele? Ce ai incercat, cum te-ai gandit sa procedezi?". Aici fac o paranteza: o anumita doza de "frica", mai bine zis de prudenta, este uneori necesara in sensul evitarii pericolelor care exista in orice zi in viata noastra. Dar este la fel de adevarat ca orice copil se naste cu doar 2 (doua) frici: frica de cadere si frica de zgomote puternice, ambele fiind necesare inca de la inceputul evolutiei, pentru prevenirea atacurilor din exterior. Dar cate frici are un copil, un bebelus, pana la 1 an?! Ce aude aproape tot timpul: "Nu fugi, ca ai sa cazi. "Nu pune mana", Nu, Nu, Nu. Ce invata orice om din
