Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Reţetă pentru ochelari de soare

Publicat in Jurnalul, marți 26 mai 2009 ·

Ochelarii de soare nu sunt un simplu accesoriu. De la mic la mare, cu toţii ar trebui să ne protejăm vederea de radiaţiile ultraviolete. Atenţie însă cum alegeţi ochelarii! Cei ieftini vă pot face mai mult rău decât bine.

Radiaţiile UVA şi UVB sunt dăunătoare ochilor şi alterează, în timp, vederea. "Expunerea la soare, fără protecţie, afectează în primul rând retina, care suferă modificări de structură. Epiteliul retinian se atrofiază în timp, zona respectivă rămânând devitalizată şi incapabilă să-şi îndeplinească funcţia. Studii recente arată că şi cristalinul are de suferit de pe urma expunerii la ultraviolete, în special din cauza radiaţiei albastre din spectrul vizibil", explică profesorul doctor Liliana Voinea, şeful Clinicii de oftalmologie a Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti. Radiaţiile ultraviolete sunt, de asemenea, un factor favorizant pentru cataractă, atrage atenţia profesorul doctor Liliana Voinea.

Mai rar, soarele poate favoriza apariţia unor tumori benigne la nivelul conjunctivei (pinguecula şi pterigionul). În timp, ele se măresc şi ajung să blocheze parţial vederea dacă nu sunt extirpate chirurgical.

Din primii ani de viaţă

Ochelari de soare ar trebui să purtăm din primii ani de viaţă. Începând cu vârsta de 2-3 ani, copiii trebuie obişnuiţi cu ochelarii şi de cele mai multe ori nu este deloc dificil, ba chiar sunt dornici să îi poarte.

Ochelarii de soare cu filtre sunt obligatorii indiferent de anotimp. Vară sau iarnă, ultravioletele sunt la fel de periculoase pentru ochi. "Nu este un moft să porţi ochelari de soare iarna. Zăpada reflectă radiaţiile ultraviolete, la fel cum apa are un efect de oglindă. În ce priveşte intervalul orar cel mai periculos pentru ochi este între 11:00 şi 16:00, ca şi în cazul melanomului tegumentar.

Persoanele cu ochii deschişi la culoare ar tr

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ramzan Kadîrov îl acuză pe Elon Musk că i-a dezactivat mașina Tesla Cybertruck, la o lună după ce a afirmat că i-a făcut-o cadou: Nu este frumos din partea lui

HotNews acum 22 minute
Liderul cecen Ramzan Kadîrov l-a acuzat joi pe Elon Musk, directorul executiv al Tesla Motors, că a dezactivat de la distanță o mașină electrică Tesla Cybertruck pe care în august susținea că a primit-o cadou de la el, relatează AFP. Ramzan Kadîrov,

Furtuna Boris: Ursula von der Leyen anunţă un ajutor de 10 miliarde de euro pentru ţările afectate de inundaţii

News.ro acum 52 minute
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunţat joi, la Wroclaw, un ajutor de 10 miliarde de euro din Fondul de coeziune al UE pentru ţările din Europa Centrală afectate de inundaţii, informează AFP. La Wroclaw, şefa Comisiei s-a întâl

Nicuşor Dan crede că, în cazul unui cutremur de şase sau şapte grade, planşeul de la Unirii ar rezista / Edilul arată că acesta este încadrat în categoria ”nesatisfăcător” din punctul de vedere al siguranţei, dar expertul nu spune că s-ar prăbuşi

News.ro acum 2 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, afirmă că pasajul de la Unirii, pentru care Primăria Sectorului 4 propune realizarea în regim de urgenţă a unor lucrări de consolidare, este încadrat în categoria a patra din cinci în ceea ce priveşte sigu

Moscova amenință UE cu războiul nuclear. „Satan II, are nevoie de doar 3 minute şi 20 de secunde pentru a lovi Strasbourg"

Ziare.com acum 2 ore
Amenințare fără precedent a unui înalt oficial de la Moscova. Viaceslav Volodin, preşedintele Dumei de Stat (camera inferioară a Parlamentului rus), a avertizat, joi, 19 septembrie, că dacă NATO și UE vor permite lovituri aeriene ucrainene cu rachet

BEC: Campania electorală pentru alegerile parlamentare începe în 1 noiembrie

Mediafax acum 2 ore
În şedinţa de joi, Biroul Electoral Central pentru alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor din anul 2024 (BEC) a adoptat o decizie privind unele măsuri pentru buna desfăşurare a campaniei electorale. „La alegerile parlamentare din acest an, camp

Regina Margrethe a II-a a Danemarcei, INTERNATĂ la spital, după ce a căzut în palatul ei de vară

Gandul acum o ora
Regina Margrethe a II-a a Danemarcei, în vârstă de 84 de ani, a fost internată în spital, după un incident ce a avut loc la reședința sa de vară, a informat o purtătoare de cuvânt a palatului regal pentru agenţia de presă Ritzau. Regina Margrethe a

Cum a scăpat Mario Iorgulescu de pedeapsa de 13 ani și 8 luni de închisoare. Motivarea instanței

Ziare.com acum 2 ore
Decizie surprinzătoare a Înaltei Curți de Justiție. Faptul că Mario Iorgulescu a condus cu 143 de km/oră în localitate, sub influența alcoolului și a cocainei, provocând un accident mortal nu este omor. Această faptă presupune o acțiune îndreptată î

UPDATE - Planul roşu, activat în Mehedinţi în urma unui apel la 112 prin care se anunţă că mai mulţi copii au stări de rău şi simptome de toxiinfecţie alimentară/ 70 de copii cu vârste între 5 şi 14 ani şi doi adulţi au nevoie de asistenţă medicală

News.ro acum 7 ore
Autorităţile din judeţul Mehedinţi au activat, joi după-amiază, Planul roşu de intervenţie, în urma unui apel la 112 prin care se anunţa că mai mulţi copii, din diferite localităţi, au stări de rău şi simptome de toxiinfecţie alimentară. Un număr de

Două convoaie militare, implicate într-un accident între Brăila și Galați. Camioanele ar aparține armatei franceze

Ziare.com acum 7 ore
Două convoaie militare au fost implicate joi după-amiază, 19 septembrie, într-un accident rutier produs pe DN 2B, în apropierea Podului Siret - Şendreni, judeţul Brăila, anunţă Centrul Infotrafic. În urma unei coliziuni faţă-spate, un şofer a fost r

Stare de alertă într-un oraș din România din cauză că gunoiul nu a mai fost ridicat de mai multe zile

HotNews acum 2 ore
Prefectului judeţului Vâlcea și-a dat acordul pentru declararea stării de alertă în în municipiul Drăgășani, pe fondul unei situaţii de criză cauzate de neridicarea gunoiului menajer de mai multe zile. Starea de alertă urmează să fie oficializată de

Vremea

București
acum

15°
joi

15°/19°
vin.

15°/24°
sâm.

14°/27°
dum.

16°/27°
Iasi
acum

12°
joi

12°/22°
vin.

10°/24°
sâm.

11°/24°
dum.

13°/25°
Constanta
acum

16°
joi

16°/21°
vin.

16°/22°
sâm.

17°/23°
dum.

18°/23°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

11°/18°
vin.

10°/22°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/24°
Timisoara
acum

17°
joi

14°/24°
vin.

14°/24°
sâm.

12°/24°
dum.

13°/26°