Gigi Becali a recunoscut ieri că vrea locul Urziceniului în Champions League şi că la finalul campionatului va avea o discuţie decisivă cu patronul ialomiţenilor
Patronul Stelei a venit ieri cu argumente în plus care să susţină fuziunea cu Unirea Urziceni pentru ca trupa din Ghencea să joace în Ligă. "Conform Legii 31 putem face aşa ceva, e o lege pentru societăţile comerciale. E adevărat că în regulamentul sportiv s-a interzis fuziunea, însă nu poţi interzice o lege organică cu una sportivă, chiar şi UEFA şi FIFA au solicitat armonizarea regulamentelor sportive cu cele civile şi cele penale. FRF ar fi obligată să accepte fuziunea. Nu vreau să vă spun dacă am vorbit cu Buşcaru, oricum e o idee de-a mea, vom decide după ultima etapă ce vom face mai exact", a spus Becali.
"Suporterii vor decide dacă facem fuziunea"
Patronul Stelei a adus apoi în discuţie un amănunt extrem de important şi care va cîntări decisiv în planul său. "Depinde ce vor spune suporterii Stelei. Oricum, ei trebuie să ştie că Steaua nu va ceda nimic, nici palmares, nici culori, nimic, nimic. Nu vom fi dezonoraţi în nici un fel. Echipa se va numi Steaua Bucureşti, nu Steaua Urziceni sau Steaua Valahorum, că am tot văzut astfel de aberaţii în gura unora. Steaua va prelua practic o întreagă echipă, un loc de Liga Campionilor, un lot de jucători, antrenori, tot", a încheiat Becali.
Fanii: "Nu vrem pomana nimănui!"
După ce Gigi Becali a spus ieri că, în cazul în care suporterii ar dori o fuziune cu Urziceniul, va lua în calcul şi acest lucru, sute de persoane au luat cu asalt site-ul stelisti.ro pentru a-şi exprima opinia. Cei mai mulţi suporteri refuză categoric o astfel de posibilitate de a merge pentru al patrulea an consecutiv în grupele Ligii Campionilor.
CE SPUN GLORIILE STELEI
"Jenant pentru istoria Stelei"
Emeric Ienei, cel care