Durerea vulvară cronică sau vulvodinia a intrat relativ recent în atenţia lumii medicale, pentru că în deceniile trecute era considerată o raritate, o patologie minoră sau deseori o mistificare. În realitate, s-a demonstrat că, de fapt, vulvodinia e o problemă de sănătate destul de frecventă, care afectează aproximativ 16% dintre femei cel puţin o dată pe parcursul vieţii lor. Din păcate, studiile arată că mai puţin de jumătate dintre ele se adresează medicului, ceea ce a condus la o apreciere eronată a amplorii simptomului.
Localizare
Durerea este cronică, persistând mai multe luni (cel puţin trei) sau chiar ani, în unele cazuri dispărând spontan. Se localizează la organele genitale externe (clitoris, labii sau vestibulul vaginal - porţiunea de la intrarea vaginului). Durerea este constantă sau intermitentă, este generalizată sau limitată la anumite zone sau puncte, este declanşată sau agravată de atingere, presiune (de exemplu activităţi sportive, sex, inserarea unui tampon vaginal). Durerea poate iradia spre coapsă sau fese şi este percepută ca o senzaţie de arsură (cel mai frecvent), înţepătură, iritaţie, pulsaţie, mâncărime etc. În timp, ea ajunge să limiteze drastic viaţa femeii, împiedicând-o să stea pe scaun, să facă sport (ciclism, călărie), să meargă, în esenţă să muncească, să socializeze, să aibă o viaţă sexuală normală. Zona genitală are aspect normal sau este uşor inflamată. Nu există alte simptome dermatologice sau ginecologice, deşi uneori apar urinări frecvente sau constipaţie.
Leziuni ale nervilor
Etiologia simptomului este încă neprecizată. Se incriminează leziuni ale nervilor locali, prin iritaţie, traumatisme, afecţiuni cronice cu neuropatie, cum ar fi diabetul zaharat. În trecutul medical al pacientelor apar frecvent infecţii vaginale (în special cu fungi, herpes, HPV) sau abuzuri sexuale, fără însă ca ele