Începând cu anul 1989, capitala handbalului feminin românesc s-a mutat la Râmnicu-Vâlcea. După ce a cucerit pentru a doua oară în scurta sa istorie Cupa IHF, Chimistul şi-a trecut în palmares şi primul titlu de campioană naţională, punând astfel capăt supremaţiei instaurate în ultimii ani de Ştiinţa Bacău şi continuată apoi, pentru un singur sezon, ce e drept, de Mureşul Târgu-Mureş.
Cu jucătoare precum surorile Maria Torok-Verigeanu, Edit Torok-Matei, Mariana Târcă, Doina Rodeanu, Lăcrămioara Lazăr, Liliana Ţopea şi Carmen Moldovan, care erau şi componente ale echipei naţionale, Chimistul, devenită Oltchim după Revoluţie, a defilat prin campionat, reuşind performanţa rară de a încheia competiţia fără înfrângere.
Rezultatul era cu atât mai remarcabil, cu cât echipa fusese penalizată la începutul sezonului cu trei puncte, fiind suspectată că în campionatul anterior nu şi-ar fi apărat corect şansele la un meci cu Dorobanţul Ploieşti. Faptele nu au fost însă niciodată dovedite, întregul scenariu fiind, se pare, pus la cale de şeful securităţii din Vâlcea, care răspundea de echipa de volei a oraşului. În orice caz, nimeni din club nu a fost sancţionat în vreun fel, însă penalizarea a rămas.
Un rol determinant în obţinerea acestui succes l-au avut antrenorii Ioan Gherhard şi Gheorghe Ionescu, ultimul venit la echipă în pauza dintre tur şi retur, chiar de la rivala din Târgu-Mureş. Cei doi au colaborat excelent şi au avut meritul de a fi ştiut să sudeze o formaţie cu jucătoare de mare valoare, având fiecare o puternică personalitate. Nimic însă nu ar fi fost posibil fără implicarea Combinatului Chimic, a autorităţilor locale, care au sprijinit în permanenţă echipa, având grijă ca jucătoarele să aibă tot ceea ce le trebuie.
Unul dintre oamenii care cunosc pe de rost povestea handbalului vâlcean este Petre Berbecaru
