Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Phenianul îşi arată colţii, dar nu muşcă

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 27 mai 2009 ·

AMENINŢARE. Un atac nord-coreean asupra unui alt stat este mai puţin probabil decât vânzarea de tehnologie nucleară pe piaţa neagră. Sursa: Reuters

În aşteptarea unei rezoluţii a Consiliului de Securitate al ONU, care va conţine, cel mai probabil, noi sancţiuni la adresa Coreei de Nord, Statele Unite, Japonia şi Coreea de Sud se tem că regimul de la Phenian ar putea vinde tehnologie nucleară pe piaţa neagră.

„Am revenit la aceeaşi problemă pe care a avut-o şi Bush (fostul preşedinte american, George W. Bush)”, susţine un oficial din cadrul serviciilor secrete americane, citat de cotidianul american „New York Times”, sub protecţia anonimatului.

Potrivit acestuia, este puţin probabil ca Phenianul să declanşeze un atac direct asupra unui alt stat, eventuala comercializare de „material nu clear” fiind principala ameninţare căreia va trebui să îi facă faţă comunitatea internaţională.

„Un pitic industrial”

De aceeaşi părere este şi analistul Douglas H. Paal, de la Fundaţia Carnegie pentru Pace Internaţională. „Coreea de Nord nu are capacitatea de a fabrica un mare număr de rachete cu rază lungă de acţiune. Nord-coreenii nu vor putea fabrica atât de multe arme încât să devină un factor strategic în regiune”, susţine Paal.

„Coreea de Nord este un pitic industrial” insistă analistul citat, care a lucrat în CIA şi în administraţiile Reagan şi Bush senior. În opinia lui Douglas H. Paal, deşi Phenianul are capacitatea de a-şi ataca vecinul, o confruntare cu Coreea de Sud ar însemna practic sfâr şitul regimului dictatorului Kim Jong-il, căci Statele Unite şi Japonia vor reacţiona cu siguranţă.

Ce poate face Obama

La scurt timp după testul nord-coreean de luni, preşedintele american, Barack Obama, i-a sunat pe omologul sudcoreean, Lee Myung-bak, şi pe premierul japonez, Taro A

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 20 minute
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Percheziţii pe scară largă şi arestări ale unor oficiali anticorupţie în Ucraina

News.ro acum o ora
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni funcţionari ai principalei agenţii anticorupţie din ţară şi au efectuat zeci de percheziţii, într-o acţiune pe care agenţia a calificat-o ca fiind excesivă şi care a dus la închiderea efectivă a înt

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum o ora
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

BREAKING | A murit actorul Malcolm-Jamal Warner din The Cosby Show. Care a fost cauza decesului

Cancan acum 59 minute
Malcolm Jamal-Warner, actorul, cunoscut mai ales pentru rolul lui Theo din serialul The Cosby Show, a murit duminică, 20 iulie, la vârsta de 54 de ani, în timp ce se afla în vacanță cu familia sa în Costa Rica. Autoritățile au stabilit cauza decesul

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 5 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 6 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

VIDEO Radu Miruță a descoperit, „cu mare stupoare”, că Ministerul Economiei deține o clădire cu 54 de birouri și mai multe firme, dar nu a încasat niciun leu chirie de 18 ani

HotNews acum 2 ore
Ministrul Economiei, Radu Miruță, a anunțat luni că o clădire de birouri aflată în administrarea ministerului, situată în București, a fost ocupată timp de aproape două decenii fără ca statul să încaseze vreo chirie, deși spațiile erau închiriate și

Două persoane au murit şi patru au fost rănite în Gorj, după ce autoutilitara în care se aflau s-a răsturnat într-o râpă / A fost activat Planul Roşu de Intervenţie

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Două persoane au murit şi patru au fost rănite într-un accident rutier petrecut, luni seară, în judeţul Gorj. O autoutilitară care circula pe un drum forestier s-a răsturnat la un moment dat într-o r

Ministerul Apărării cumpără şase sisteme de apărare antiaeriană SHORAD-VSHORAD, în valoare de peste 2 miliarde de euro, de la compania israeliană Rafael

Ziarul Financiar acum 3 ore
Ministerul Apărării Naţionale - Direcţia generală pentru armamente, prin CN Romtehnica SA, şi compania israeliană Rafael Advanced Defense Systems Ltd au semnat, vineri, acordul-cadru privind achiziţia sistemelor antiaeriene SHORAD-VSHORAD, valoarea

Vremea

București
acum

30°
lun.

20°/36°
mar.

22°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
Iasi
acum

25°
lun.

19°/32°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
Constanta
acum

25°
lun.

20°/33°
mar.

22°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

22°
lun.

17°/31°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
Timisoara
acum

28°
lun.

19°/39°
mar.

17°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°