După Covaci, cu Ajax Amsterdam, în anii '70, şi Ienei, cu Steaua, în anii '80, iată, Lucescu senior câştigă şi el o cupă europeană.

Nu Cupa Campionilor (actuala Ligă a Campionilor) pe care au câştigat-o înaintaşii lui, doar Cupa UEFA (viitoarea Ligă Europa). Şi nu cu o echipă românească, precum Ienei, şi nici cu una aşa-zicând naţională, olandeză sută la sută, precum Covaci.

Şahtiar (în ucraineană, în rusă fiind Şahtior) Doneţk este o multinaţională, cu brazilieni şi alte lifte (dacă tot facem sugestii lexicografice, etimologia cuvântului liftă nu arată o conotaţie peiorativă: liftă vine de la vechiul lituan, azi lituanian, care, catolic fiind el, era socotit păgân de ortodocşii din Moldova, vecină în Evul Mediu cu Marele Ducat al Lituaniei, de unde liftă păgână din cronici şi din romanele istorice ale lui Sadoveanu!).

Între lifte, un român, Raţ, de care Rapidul ar fi avut mare nevoie. Cum se ştie, la sfârşitul prelungirilor care i-au adus lui Şahtiar victoria, Lucescu senior a salutat tribuna înfăşurat în tricolorul pe care i-l adusese de acasă Lucescu junior. Scena, cine nu ştie, avea loc pe stadionul din Istanbul. Comentatorii români au fost emoţionaţi de gestul antrenorului. Frumos gest, nu zic.

În ce mă priveşte, aş marca exact contrariul, şi anume calitatea europeană a împrejurării: fotbalişti din multe ţări şi continente, antrenor român, stadion turcesc, echipă multinaţională, adversar aşijderea. Asta e lumea, ăsta e fotbalul! Despre Lucescu, ce ar fi de spus? Probabil cel mai mare antrenor român din toate timpurile. N-a luat el Cupa Campionilor, ca Ienei şi Covaci, dar Cupa UEFA din anii 2000 e mult peste Cupa Campionilor din anii ’70 sau ’80. Asta, una la mână. În al doilea rând, joacă între ele, cum spuneam, multinaţionale.

Fotbalul s-a globalizat (pardon, dacă tot sunt la Paris, ar trebui să