Intre un zbor la dus cu Michel Platini si toata delegatia UEFA, si un zbor de intors cu bagajul ratacit la Geneva, Cannes-ul din acest an a avut partile lui bune si partile lui problematice. Pe de-o parte, criza financiara s-a simtit de la materialul gentii de festival pana la vanzarile din market, pe de alta filmele din selectie au aratat ca nici societatea n-are toate umorile la un loc, nemaivorbind ca in acest an niciun film n-ar fi meritat Palme d’Or-ul cu totul (filmul lui Porumboiu fiind trimis in sectiunea „Un Certain Regard”).
Dar nu cred ca a mai vazut Cannes-ul o editie in care violenta si sexul sa fie cel mai mic numitor comun al filmelor. E evident ca exista o dezordine interna a societatii de azi, tradata de erotismul redundant si de violenta exacerbata.
In general, niciunul, nici celalalt nu par gratuite, dar tocmai faptul ca au fost asa numeroase iti da de gandit ca sunt mai degraba niste simptome si ca artistii, cu antenele lor delicate, capteaza toate distorsiunile din mentalul epocii lor.
Scurta recapitulare aleatorie:
- Eli Roth e in „Inglorious Basterds” un soldat celebru pentru ca ucide soldati germani cu bata de baseball. Imagini verosimile, zici ca sunt pe bune. Scalpurile fascistilor sunt pe urma decupate ca niste trofee.
- Grosplan, in acelasi film, pe degetul aratator al lui Brad Pitt adancit pana la jumatate in rana de pe piciorul lui Diane Kruger. Brrrrr!
- Efectele speciale fac azi ca orice oroare sa para reala, dovada si foarfeca ce reteaza labiile lui Charlotte Gainsbourg in „Antichrist”-ul lui Lars Von Trier.
Sau gamba gaurita a lui Willem Dafoe (piatra de moara atasata ulterior poate fi vazuta ca o metafora, dar cui prodest? Antitetanosul nu se mai face. Spectatorul e tetanizat de-a dreptul.).
- Prostituata din anti-filmul ed
