Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Violatul Paul Păcuraru

Publicat in Vox Publica, miercuri 27 mai 2009 ·

Nu ştiu cum mai iese, dacă mai iese, Paul Păcuraru din casă, după filmuleţul apărut în presă al satisfacţiilor sexuale singuratice care i se atribuie. Dar cred că nici în casă la el nu se simte prea bine. Chiar dacă el e personajul acelui film cu un singur personaj, fostul ministru al Muncii şi al Protecţiei Sociale ar trebui să ceară daune, la tribunal, publicaţiilor care l-au difuzat. Nu văd interesul public care ar justifica difuzarea acestui film. Dacă mai ţineţi minte un alt filmuleţ – cel care i-a ruinat cariera politică unei doamne din PSD – ăla cel puţin a fost băgat la liber pe internet şi neasumat de nimeni.Tabloidele care au vrut să-şi facă tiraj pe seama lui Paul Păcuraru prea şi-au băgat nasul în chiloţii omului. Dacă această uriaşă violare a intimităţii unei persoane asumată de publicaţiile care au făcut subiect din masturbarea atribuită lui Paul Păcuraru rămîne fără nici o consecinţă pentru violatorii de presă, ne putem aştepta să vedem filmuleţe cu miniştri foşti sau actuali care îşi fac conşiincioşi datoria conjugală sau cu demnitari care rîgîie acasă, la masă sau care scapă vreun pîrţ în drumul dintre sufragerie şi closet. Şi în general, dacă nu punem frînă ziarelor care îşi închipuie că pot da publicităţii scene din viaţa intimă, de acasă a unor persoane publice, asta înseamnă să încurajăm violarea intimităţii oricui, nu numai a fostului ministru Păcuraru

Nu ştiu cum mai iese, dacă mai iese, Paul Păcuraru din casă, după filmuleţul apărut în presă al satisfacţiilor sexuale singuratice care i se atribuie. Dar cred că nici în casă la el nu se simte prea bine. Chiar dacă el e personajul acelui film cu un singur personaj, fostul ministru al Muncii şi al Protecţiei Sociale ar trebui să ceară daune, la tribunal, publicaţiilor care l-au difuzat. Nu văd interesul public care ar justifica difuzarea acestui film. Dacă mai ţineţi minte un alt filmule

Articolul in Vox Publica >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Real Madrid este din nou regina Europei. Madrilenii au învins cu 2-0 Borussia Dortmund în finala LC şi au câştigat pentru a 15-a oară trofeul / Ancelotti – "Visul continuă!" / Mesajul învinşilor - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Formaţia Real Madrid a învins, sâmbătă seară, pe stadionul Wembley din Londra, cu scorul de 2-0, echipa Borussia Dortmund, în finala Ligii Campionilor, şi a câştigat pentru a 15-a oară principalul trofeu continental intercluburi. UPDATE - Real Madri

Încă o favorită eliminată în turul trei la Roland Garros - Tabloul optimilor

HotNews acum 6 ore
​Madison Keys a fost eliminată în turul trei la Roland Garros, după ce a fost învinsă în două seturi de Emma Navarro, scor (5)6-7, (3)6-7. Madison KeysFoto: Dubreuil Corinne/ABACA / Abaca Press / Profimedia >> Bianca Andreescu, eliminată în turul tr

Şase copii, răniţi uşor după ce un tobogan gonflabil a fost răsturnat de o rafală de vânt, la Oradea

HotNews acum 10 ore
Şase copii au fost răniţi uşor, sâmbătă, în timpul unui eveniment dedicat Zilei Copilului, la Oradea. O rafală de vânt a răsturnat un tobogan pe care se aflau copiii. Trei dintre ei au fost duşi la spital, în cazul celorlalţi trei părinţii refuzând

Artiştii invitaţi la concertul de Ziua Copilului de la Medgidia au fost ameninţaţi cu moartea. Organizatorii întăresc securitatea

Mediafax acum 12 ore
Artiştii invitaţi la concertul de Ziua Copilului de la Medgidia au primit mesaje de ameninţare cu moartea. Ei au depus plângere la Poliţie. Organizatorii evenimentului au decis să întărească securitatea.

Netanyahu nu renunţă: Tensiunile în Gaza nu se vor încheia până când obiectivele războiului nu vor fi atinse

Mediafax acum 8 ore
Prim-ministrul israelian, Benjamin Netanyahu, a insistat asupra distrugerii Hamas şi a afirmat că Israelul nu îşi schimbă cerinţele pentru a pune capăt războiului din Gaza. Anunţul vine la o zi după ce preşedintele american Joe Biden a declarat că I

Veneţia interzice grupurile mari de turişti şi difuzoarele

HotNews acum 8 ore
Noi reguli, prin care sunt interzise difuzoarele şi se limitează dimensiunea grupurilor de turişti la 25 de persoane, au intrat în vigoare la Veneţia. Venetia si celebrele sale gondoleFoto: Gabriel BOUYS / AFP / Profimedia Măsurile au fost introduse

ÎPS Teodosie, despre donarea de organe: Organele nepereche nu este moral să le donăm, dar organele pereche putem să le dăm

HotNews acum 10 ore
Arhiepiscopul Tomisului şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect într-o emisiune la radio. ÎPS Teodosie consideră că donarea de organe este morală atunci când e vorba despre organele pereche, „dacă suntem c

Shiloh Nouvel Jolie-Pitt, fiica vedetelor Brad Pitt şi Angelina Jolie, îşi schimbă numele. Ea vrea să renunţe la numele Pitt

Mediafax acum 10 ore
Shiloh Nouvel Jolie-Pitt, fiica vedetelor Brad Pitt şi Angelina Jolie, a făcut o solicitare la o instanţă din Los Angeles pentru a-şi schima numele. Ea vrea să renunţe la numele Pitt.

Un bărbat de 74 de ani și-a uitat arma și încărcătoarele pe o stradă din Mureș. Amenda uriașă pe care a primit-o

Ziare.com acum 10 ore
Un bărbat de 74 de ani a fost amendat sâmbătă, 1 iunie, cu 5.000 de lei, după ce şi-a pierdut o armă şi două încărcătoare în zona unui supermarket din Târgu Mureş. "Poliţiştii din Mureş au fost sesizaţi cu privire la faptul că, pe o stradă din Târgu

Robert Pickton, cel mai mare criminal în serie al Canadei, a murit după ce a fost atacat în închisoare

HotNews acum 5 ore
Robert Pickton, cel mai mare criminal în serie din istoria Canadei şi care este considerat responsabil pentru moartea a peste 50 de femei, a murit vineri, după ce a fost atacat în închisoarea în care îşi ispăşea sentinţa, informează EFE, citată de A

Vremea

București
acum

20°
dum.

20°/30°
lun.

20°/34°
mar.

19°/32°
mie.

18°/31°
Iasi
acum

18°
dum.

18°/30°
lun.

16°/31°
mar.

18°/31°
mie.

16°/27°
Constanta
acum

18°
dum.

18°/26°
lun.

20°/25°
mar.

19°/25°
mie.

19°/26°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

15°/24°
lun.

13°/25°
mar.

13°/21°
mie.

13°/21°
Timisoara
acum

14°
dum.

14°/27°
lun.

16°/25°
mar.

14°/23°
mie.

15°/26°