Curtea Constituţională a admis azi sesizarea preşedintelui Băsescu privind abuzurile puterii judecătoreşti şi a constatat existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între autoritatea judecătorească, pe de o parte, şi Parlamentul şi Guvernul, pe de altă parte. Sursa: Administrația Prezidențială
Preşedintele contesta faptul că magistraţii au ajuns în situaţia de a gestiona bugetul statului după propriile interese, acordându-şi singuri sporuri salariale prin decizii judecătoreşti. Şeful statului susţinea că se încalcă principiul separaţiei puterilor în stat, amintind că Executivul este cel care trebuie să gestioneze banul public şi afirma că, mânie-poimâine, nu ar fi de mirare ca magistraţii să schimbe miniştrii prin hotărâri judecătoreşti.
Şeful statului a sesizat Curtea Constituţională, în 4 mai, în legătură cu sporurile pe care magistraţii le-au câştigat în instanţă pe baza unei legi abrogate si a criticat Guvernul şi Parlamentul pe motiv că nu au făcut niciun demers pentru a corecta această stare de fapt.
"Puterea judecătorească a mers în altă direcţie care chiar arată- e greu să spui - lipsă de responsabilitate, dar pierderea controlului puterii de către ea însăşi", a explicat preşedintele.
Băsescu a arătat că instanţele au început să extindă acordarea de sporuri prin procese cu statul şi la alte categorii decât cea a magistraţilor. Şeful statului a dat exemplul membrilor Curţii de Conturi, cărora justiţia le-a dat câştig de cauză când aceştia au cerut sporuri de 75% din salariu, aşa cum au funcţionarii care lucrează cu fonduri europene pe care îî controlează.