Scriam în numărul anterior că o călătorie în sudul ţării - Alexandria, Turnu Măgurele, Islaz, Salcia, Roşiori, Siliştea-Gumeşti, Buzescu - mi-a dezvăluit, oglindită într-un ciob, realitatea întregii Românii de azi. Mai mult ca în alte părţi ale ţării, m-a surprins aici un adevăr: cei douăzeci de ani de tranziţie ar putea fi porecliţi şi cei douăzeci de părăginire.

Sigur, în mai toate oraşele, orăşelele şi satele de pe parcurs, am întâlnit semnele consumului devenit singură industrie şi al acareturilor individuale, devenite singure construcţii. De malluri, moteluri, hanuri, nu se duce lipsă nici în sudul ţării.

La fel, dai cu ochii peste tot de vile, jeepuri, palate, într-un cuvânt de acareturi individuale, unele reunite în adevărate cartiere sau chiar localităţi, cum e, de exemplu, faimoasa comună Buzescu, şocând prin palatele pe cât de luxoase, pe atât de kitsch, cu trotuare de marmură în faţa unor proprietăţi, porţi monumentale, lesne de confundat cu arcurile de triumf ridicate în cinstea împăraţilor romani la întoarcerea din războaiele cu barbarii.

La fel ca şi în alte părţi ale ţării, ca, de altfel, în toată ţara, lucrările publice lipsesc sau sunt meschine. Şoselele au rămas tot cu două benzi, ca înainte de 1989, marginile sunt năpădite de buruieni, şcolile stau să cadă, podurile sunt adevărate încercări ale curajului sinucigaş. Deosebirea în materie de responsabilitate naşte absurdităţi gogoliene. şoseaua dintre Turnu Măgurele şi Islaz e trecută la categoria drumuri naţionale. În consecinţă, e plină de gropi şi dâmburi. Şoseaua din interiorul comunei Islaz e însă judeţeană. Ea arată ca la carte.

La un moment dat, şoseaua naţională trece pe un pod îngust, stând să cadă.

Nu poate fi lărgit şi consolidat, deoarece e declarat monument istoric (a fost ridicat de nemţi în primul război mondial). Chiar da