Mesajul a fost trimis. Multumesc!

27 mai 1989

Publicat in Jurnalul, miercuri 27 mai 2009 ·

În fiecare primăvară, de câţiva ani, la Cluj-Napoca se desfăşura "primăvara cinematografică". După nume, te-ai aştepta să fie vorba despre vreun festival de film. În realitate, "manifestările cultural-artistice" reunite sub această titulatură omagiau pe şeful statului şi partidul con­du­cător.

Studenţii la "Construcţii" făceau practica pe şantier. În Bucureşti, mulţi dintre ei erau distribuiţi la ansamblul de locuinţe din zona Cheile Zănoagei, staţia de metroul Titan, cupolele de la complexurile Pantelimon şi Unirii, amenajarea lacului Dâmboviţa. Între 27 mai şi 2 iunie, s-au desfăşurat "Zilele cărţii pentru copii", în cadrul ediţiei a VII-a a Festivalului naţional "Cântarea României". În şcoli, grădiniţe, case ale pionierilor şi şoimilor patriei, biblioteci, librării, la case de cultură şi cămine culturale aveau loc întâlniri cu scriitori, lansări de cărţi, concursuri şi expoziţii de desene.

ŞANTIERELE, "AMFITEATRE" ALE STUDENŢILOR LA CONSTRUCŢII

Studenţii de la Facultatea de Construcţii Civile şi de la Facultatea de Hidrotehnică, Drumuri şi Căi Ferate făceau practica pe şantierele patriei.

"Sunt tineri şi entuziaşti, sunt cu­te­ză­tori, scria Informaţia Bucureştiului despre viitorii ingineri. Au şansa de a fi contemporani cu cea mai stră­lucită epocă din istoria României. Sunt par­ti­­cipanţi şi beneficiari la im­pre­sio­nanta operă a modernizării Ca­pi­talei." În 1989, mulţi dintre ei erau dis­tri­­buiţi în Bucureşti la construcţia an­samblului de locuinţe din zona Chei­le Zănoagei, la blocurile din Şo­seaua Olteniţei, staţia de metroul Ti­tan, turnul de încercare de la IFMA, cu­polele de la complexurile Panteli­mon şi Unirii, amenajarea lacului Dâm­boviţa (unde exista Şantierul na­ţional al tineretului). "Este foarte bine - pentru noi e deosebit de mobilizator - că majoritatea lucrărilor de di­plo­mă fac obiectul unor contr

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Biden retrage Cuba de pe lista neagră a SUA a statelor care susţin terorismul

News.ro acum o ora
Preşedintele american în exerciţiu Joe Biden a retras Cuba de pe lista neagră a statelor care susţin terorismul cu scopul de a ”încuraja” negocieri sub egida Bisericii Catolice în vederea eliberării unui ”număr important” de deţinuţi politici pe ins

Kate Middleton spune că boala sa este în remisie. „Este o uşurare”

Mediafax acum 3 ore
„După cum ştiu toţi cei care au fost diagnosticaţi cu cancer, este nevoie de timp pentru a te adapta la o nouă normalitate. Eu mă bucur totuşi de anul care vine”, a scris Kate pe reţele de socializare. Middleton, care a împlinit vârsta de 40 de ani

Un tânăr de 26 de ani din Medgidia, oprit în trafic de poliţişti cu focuri de armă

Adevarul acum 2 ore
Agenţii de la Poliţia Rutieră din Medgidia nu l-au putut opri în trafic pe un tânăr de 26 de ani, suspectat că a furat o maşină, decât după ce au tras un foc de avertisment în aer.

Ziua Culturii Naţionale la Biblioteca Bucovinei

Crai Nou acum 11 ore
Miercuri, 15 ianuarie a.c., de Ziua Culturii Naţionale, la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, în Sala de Artă „Elena Greculesi”, cu începere de la ora 11:30, vor avea loc conferinţe despre poetul naţional Mihai Eminescu: „Mihai Eminescu – 175. Lect

Emisiunile zilei de miercuri, 15 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 2 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AUR cere convocarea Parlamentului în sesiune extraordinară pentru a începe procedura de suspendare a lui Klaus Iohannis

HotNews acum 7 ore
AUR a depus marți o cerere la Birourile Permanente ale Camerei Deputaților și Senatului pentru convocarea Parlamentului în perioada 20-24 ianuarie, pentru „a putea începe procedura de suspendare” a președintelui Klaus Iohannis. AUR a transmis, azi,

Trump anunţă înfiinţarea, în ziua învestirii sale, a unui fisc ”extern” specializat în colectarea taxelor vamale şi a ”tuturor veniturilor” SUA din străinătate. ”Vom începe să-i punem să plătească pe cei care fac bani pe spinarea noastră din comerţ”

News.ro acum 5 ore
Preşedintele ales Donald Trump - care vrea să-i taxeze mai puţin pe americani şi să crească în mod semnificativ taxele vamale - propune marţi înfiinţarea unui serviciu al Fiscului specializat în venituri bugetare din afara Statelor Unite, relatează

Andrew Tate scapă de arestul la domiciliu în dosarul care vizează exploatarea sexuală a 34 de femei. Măsura, înlocuită cu controlul judiciar

HotNews acum 7 ore
Tribunalul Bucureşti a decis, marți, să înlocuiască arestul la domiciliu cu controlul judiciar în cazul lui Andrew Tate. În dosarul care îl vizează, este cercetat pentru exploatarea sexuală a 34 de femei, începând cu 2015. Decizia nu este definitivă

George Simion, ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR)

Ziua Constanta acum 10 ore
George Simion, a anunțat, marți, că a fost ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR). „Am fost ales azi în calitate de vicepreședinte al European Conservatives and Reformists Party, lucru care ne va înlesni mu

Anchetă în Germania după ce partidul de extremă dreapta AfD a distribuit pliante care seamănă cu bilete de avion, adresate „imigranților ilegali”

HotNews acum 5 ore
Autoritățile din Germania au început o anchetă după ce partidul de extremă dreapta Alternativa Dreaptă (AfD) a distribuit pliante care seamănă cu bilete de avion pentru deportare, adresate „imigranților ilegali”, ca parte a campaniei pentru alegeril

Vremea

București
acum

-2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/3°
vin.

-1°/5°
sâm.

1°/5°
Iasi
acum

-3°
mie.

-3°/3°
joi

-1°/1°
vin.

1°/4°
sâm.

3°/5°
Constanta
acum

-1°
mie.

-1°/3°
joi

-1°/4°
vin.

1°/5°
sâm.

2°/5°
Cluj-Napoca
acum

-8°
mie.

-8°/-1°
joi

-5°/0°
vin.

-4°/1°
sâm.

-2°/3°
Timisoara
acum

-5°
mie.

-5°/-0°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°
sâm.

-2°/3°