Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Făgăraşul are un plan integrat de dezvoltare durabilă

Publicat in Buna ziua Brasov, miercuri 27 mai 2009 ·

Agenţia de Dezvoltare Durabilă a Judeţului Braşov (ADDJB) a realizat Planul integrat de dezvoltare durabilă a municipiului Făgăraş. Acesta este un document de planificare a dezvoltării de mică anvergură şi limitat la zona de acţiune urbană identificată. „Avantajul constă în faptul că, printr-o abordare integrată, se pot rezolva o serie de probleme între care există relaţii de interdependenţă”, a explicat directorul executiv al agenţiei, Ionuţ Ţaţa (foto), care a adăugat că „este cel mai complet plan integrat pe care l-am văzut la nivelul judeţului Braşov”.

Documentul realizat de agenţie este unul esenţial, care va sta la baza solicitării de către Primăria Făgăraş a finanţărilor nerambursabile în cadrul axei prioritare 1 a Programului Operaţional Regional. Potrivit acestuia, Făgăraşul are nevoie de dezvoltarea urgentă a infrastructurii urbane şi de dezvoltarea durabilă a mediului de afaceri, ceea ce va produce fonduri la nivel local pentru dezvoltarea infrastructurii sociale a municipiului. „În acest moment, Făgăraşul ar avea nevoie de aproximativ 25 de milioane de euro pentru dezvoltarea celor două componente, dar fonduri nerambursabile nu cred că se vor primi mai mult de zece milioane de euro. De aceea este necesară o dezvoltare economică a municipiului”, spune Ţaţa, care s-a gândit la amenajarea unui incubator de afaceri pe domeniul biotehnologiei, făcând astfel legătura între tradiţia chimică a Făgăraşului şi noi domenii de dezvoltare, cum ar fi industria alimentară sau cosmetică sau chiar medicina. Tot din punct de vedere economic, este necesară atât reabilitarea siturilor industriale poluate şi neutilizate şi pregătirea lor pentru noi activităţi, cât şi crearea unor locaţii speciale pentru dezvoltarea afacerilor, în vederea asigurării de spaţii/facilităţi pentru desfăşurarea de activităţi de producţie şi prestări servicii.

De asemenea, potrivit docu

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu, despre impozitarea progresivă: „Tot acolo se va ajunge”. Argumentele liderului PSD

HotNews acum 4 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la România TV, că, în cele din urmă, România va ajunge să adopte impozitul progresiv în locul cotei unice de impozitare. „Tot acolo se va ajunge”, spune Grindeanu, amintind că „toate statele

Emisiunile zilei marţi, 15 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 3 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Donald Trump a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina

Ziua Constanta acum 6 ore
Președintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este 'dezamăgit' de omologul său rus Vladimir Putin, a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina sub amenințarea unor sancțiuni severe și a anunțat ap

Președintele Nicușor Dan și-a publicat declarația de avere! (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 8 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a publicat astăzi, pe site-ul Administrației Prezidențiale, declarația sa de avere. Așa cum am promis, am publicat astăzi pe site-ul Administrației Prezidențiale declarația mea de avere, cu convingerea fermă că as

Poliția oferă recompensă pentru informații care duc la prinderea lui Emil Gânj, suspectul în cazul crimei din Miheșu de Câmpie

HotNews acum 9 ore
Poliţia oferă o recompensă de 5.000 de euro pentru prinderea fugarului Emil Gânj, suspectat de uciderea unei femei în localitatea mureşeană Miheşu de Câmpie, au confirmat, luni, pentru Agerpres, surse apropiate anchetei. Potrivit acestora, persoana

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 11 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Adrian Severin

Gandul acum 6 ore
Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

SuperLiga: Remiză cu goluri între FC Botoșani și Farul Constanța

HotNews acum 7 ore
FC Botoșani și Farul Constanța au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat luni în prima etapă din SuperLiga. FC Botoșani – Farul Constanța 1-1 Gazdele au deschis scorul în minutul 61, când Mitrov a pasat pe culoar, Mailat a trecut de un adv

AUR amenință cu noi moţiuni de cenzură după următorul pachet de măsuri de austeritate. „Vom contesta la CCR. Vom interpela. Vom merge până la capăt”

Adevarul acum 6 ore
Alianța pentru Unirea Românilor amenință, luni seara, că va contesta Legea austerităţii la Curtea Constituţională şi că va depune noi moţiuni de cenzură, „după următorul pachet de măsuri de austeritate și de câte ori va fi nevoie”.

Vicepremierul Tanczos Barna: Se putea şi fără majorarea TVA, dar trebuia luată o măsură cu impact bugetar similar. Mai devreme sau mai târziu, vom ajunge la impozitare progresivă

News.ro acum 5 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că s-ar fi putut evita majorarea TVA la 21 la sută, dacă Guvernul ar fi luat o altă măsură cu un impact bugetar similar, el dând ca exemplu impozitarea progresivă.

Vremea

București
acum

22°
mar.

22°/36°
mie.

23°/36°
joi

20°/32°
vin.

17°/32°
Iasi
acum

19°
mar.

19°/32°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

20°
mar.

20°/31°
mie.

23°/29°
joi

20°/26°
vin.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

17°
mar.

16°/27°
mie.

17°/24°
joi

14°/23°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

18°
mar.

18°/33°
mie.

19°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/29°