Câştigător cu Standard Liege al titlului campionatului belgian, tehnicianul român se gândeşte să-şi prelungească înţelegerea cu actuala sa formaţie, care s-a calificat direct în grupele celei mai importante competiţii fotbalistice intercluburi.
Echipa pregătită de antrenorul român Ladislau Bölöni (foto), Standard Liege, a obţinut duminică titlul de campioană a Belgiei, după ce a învins, pe teren propriu, pe Anderlecht Bruxelles, cu 1-0, în manşa secundă a barajului pentru desemnarea câştigătoarei campionatului. În partida tur, cele două formaţii au încheiat la egalitate, scor 1-1.
Ladislau Bölöni a spus că încă nu s-a hotărât dacă îşi va prelungi contractul cu actuala sa formaţie, însă în luarea unei decizii va conta foarte mult faptul că Standard s-a calificat direct în grupele Ligii Campionilor.
„Standard va evolua direct în grupele Ligii Campionilor. Îmi doresc destul de mult să ajung acolo. Am fost foarte aproape de asta când am pregătit pe Rennes şi pe Sporting Lisabona. Sunt bucuros că am ajuns să reîntâlnesc această competiţie. Calificarea în Liga Campionilor este un element de care fiecare antrenor ţine cont. Până acum nu am avut timp să mă gândesc la mine. Am fost concentrat pe lupta din campionat. Acum a venit momentul să mă pregătesc, să văd unde antrenez anul viitor, pentru că în prezent nu am contract. Împreună cu impresarul meu vom încerca să vedem ce oferte sunt“, a spus tehnicianul român pentru NewsIn.
„Şampania a curs în valuri“
Tehnicianul român a dezvăluit că a sărbătorit câştigarea titlului în centrul oraşului Liege, unde suporterii au făcut o
atmosferă fantastică.
„A fost o sărbătoare foarte frumoasă. Oraşul are aproximativ 200.000 de locuitori şi mulţi dintre ei s-au adunat în centrul oraşului, acolo unde am celebrat împreună cu echipa. Şampania a curs în valuri, aşa e obiceiul, aşa a vrut şi