Politica externa autohtona continua linia trasata de Ion Iliescu acum 15 ani, cand parafrazandu-l pe Titulescu spunea ca Romania are doar doi buni vecini: Iugoslavia si Marea Neagra. Desi intre timp tara a intrat in Uniunea Europeana si in NATO, unde i s-au deschis noi perspective, liderii sai au preferat sa ramana in vechea paradigma. Vechile reticente fata de Ungaria s-au transmis din guvernare-n guvernare si din presedinte-n presedinte, demonstrand o data in plus ca elitele politice autohtone sunt victimele aceluiasi stereotip. Traian Basescu a evadat pentru o foarte scurta perioada din bucla nationalismului romantic, dar s-a reintors la el, fie din convingere, fie de frica sa nu iasa in pierdere: ca nu cumva diferenta dintre ungurii castigati si sovinii pierduti sa fie negativa.

Nu a fost de ajuns sa se opreasca la propaganda electorala si sa spuna ca "este inadmisibila politica facuta de multi primari de etnie maghiara care au trecut la un proces de epurare a romanilor din primariile pe care le conduc", dar a mers chiar mai departe, intorcand din drum avionul care-l aducea pe presedintele ungar in Romania intr-o vizita privata. Relatiile romano-ungare s-au intors in acest fel la perioada sicanelor, in care Bucurestiul se temea ca Budapesta vrea sa puna mana pe Ardeal. Politica bazata pe mituri plaseaza de ani de zile politica externa a tarii intr-o zona provinciala, din ce in ce mai indepartata de curentele occidentale. Romania s-a plasat de altfel alaturi de Serbia, opunandu-se recunoasterii noului stat Kosovo, pornind tot de la mitul ca exista forte interesate sa desparta Transilvania de patria-mama, dar si de la pretextul ca nu a existat unanimitate in UE asupra acestei chestiuni.

Intre timp, Spania, Grecia si Slovacia, care la randul lor au facut opinie separata in Uniunea Europeana, se pregatesc sa-si schimbe pozitiile si caut