Cât este de vechi şofranul? Cu 3000 de ani î.Hr. îi găsim menţionate deja valorile terapeutice în papirusul egiptean al lui Eber, iar în secolul al IV-lea î.Hr. pe pereţii palatelor greceşti era pictat modul de cultivare a şofranului, dar originea plantei Crocus stativus este înconjurată de mister.
Din mitologia greacă aflăm că frumosul muritor Krocos s-a îndrăgostit de nimfa Smilax, dar aceasta i-a respins avansurile şi l-a transformat într-o superbă floare purpurie, Crocus. O altă legendă spune că şofranul ar fi apărut în urma rănirii chipeşului Krocos, în faţă cu un disc, de zeul Hermes, iar picăturile de sânge care i s-ar fi prelins ar fi căzut pe o floare frumoasă de culoare mov aprins, ce avea trei stigmate cărămizii: simbolul delicateţei, al înnoirii şi al revigorării.
Origine
Cuvântul saffron derivă din arăbescul zafran, care înseamnă galben şi este menţionat încă din anul 1500 î.Hr., atât în scrierile clasice, cât şi în Biblie, unde-l regăsim în Cântecul cântecelor al regelui Solomon (4:14). Următoarele derivate lingvistice provin din vechiul cuvânt francez safran, latinescul safranum şi englezescul safroun.
Şofranul nu este un banal condiment, ci un aliment rafinat şi subtil cu o aromă uşor picantă, dulce-amăruie, foarte scump, deoarece se recoltează manual şi numai pistilul. Pentru un kilogram de şofran este nevoie de aproximativ 150.000 de flori, iar pentru cultivarea lor sunt necesari 2.000 de metri pătraţi de teren! Aşadar, pentru gătit se folosesc cantităţi foarte mici, aproximativ 0,2 grame de plantă uscată (atât cât se ia între două degete), aşa explicându-se preţul foarte mare cu care se vinde, în jur de 4 euro suta de grame.
Utilizare
Şofranul se recoltează din pistilul plantei Crocus sativus, care face parte din familia irisului. El a fost localizat pentru prima oară în Asia Mică, unde