In orizontul de asteptare al celor 80 de ani pe care doamna Doina Cornea ii implineste maine si careia ii uram "La multi ani!", luna trecuta a aparut in colectia "Istorie orala" a Editurii Fundatiei Academia Civica un volum ce reuneste ultimele caiete din jurnalul personal (perioada 1988 – 2008) si o reconstituire a activitatilor publice din ultimii ani ai regimului ceausist, sub forma unei convorbiri moderata de istoricul Georgeta Pop.

In cele aproape 300 de pagini ale cartii sunt adaugate poze ale Doinei Cornea (din arhiva de familie) si poze despre Doinea Cornea (cateva din imaginile de filaj ale Securitatii). Ori ca vorbim despre jurnal, ori despre memorii, ceea ce le uneste este efortul de a conserva memoria, lucru absolut necesar cand vine vorba de un trecut recent, atat de recent incat nu poate fi decat cu un pret foarte scump separat de straduinta de a ne intelege hic et nunc. Ceea ce le desparte este insa interferenta cu acelasi prezent pe care noi il intelegem. Facand aceasta afirmatie, ajungem la intrebarea pe care mintea oricarui curios e cu neputinta sa nu o puna inca de la primul contact vizual cu coperta: de ce un jurnal? Sau, mai clar spus, pentru conservarea memoriei individuale si sociale, e mai potrivit un caiet de jurnal sau unul de memorii? Raspunsul, fireste, nu poate ocoli o sumara discutie asupra memoriei. Psihologia (inclusiv cea sociala) studiaza indeaproape felul in care memoria se supune fara incetare (lucru, altminteri, de neevitat) unui proces de resemnificare culturala si, cu deosebire, politica. Altfel spus, gratie unei caracteristici biologice firesti a memoriei, trecutul (chiar si cel personal) se citeste prin lentilele prezentului. Astfel se face ca perceptia asupra acestui timp se inzestreaza cu semnificatii noi, deosebite de justificarile pe care actorii vremurilor anterioare le-ar fi gasit propriilor actiuni. Asa