Elevii doljeni care din diverse motive nu au putut participa la tezele cu subiect unic ce s-au desfăşurat în ultimele săptămâni se pot prezenta în sesiunea specială, care a debutat marţi. Cum în judeţul Dolj nu sunt elevi care susţin teza cu subiect unic la limba şi literatura maternă, prima probă de concurs se desfăşoară pe 28 mai, la limba şi literatura română, urmată pe 2 iunie de proba la matematică şi pe 4 iunie, teza la istorie sau geografie (numai pentru clasa a VIII-a). Doi dintre elevii doljeni vor susţine tezele cu subiect unic în alte localităţi din motive bine întemeiate.
Primul caz este al unei eleve de clasa a VII-a care este internată într-un spital din Bucureşti, iar în cel de-al doilea este vorba de un elev de clasa a VIII-a, care va susţine tezele cu subiect unic la Mangalia, unde ne va reprezenta la campionatul naţional de box. Pe lângă aceste situaţii speciale, în judeţul Dolj sunt aşteptaţi să susţină examenele naţionale 2.733 de elevi care au lipsit la prima sesiune. „Elevii care nu se vor prezenta nici în această sesiune vor rămâne cu situaţia şcolară neîncheiată. Pentru această sesiune există un singur centru de evaluare, la Liceul de Informatică «Ştefan Odobleja» din Craiova“, a precizat Nicuşor Cotescu, inspector general adjunct al ISJ Dolj.
Subiectele pentru teză sunt elaborate în cadrul Centrului Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar, conform programei şcolare parcurse până la data desfăşurării tezei, în conformitate cu temele selectate din programă şi comunicate şcolilor. Evaluarea în sesiunile de teze unice din anul şcolar 2008-2009 presupune că fiecare lucrare să fie corectată de doi profesori: unul dintre aceştia este profesorul de specialitate care a predat la clasă (care va corecta lucrările în şcoală), iar celălalt, un profesor din centrul de evaluare.
Elevii doljeni care din diverse