Naţionala de volei masculin a României va debuta astăzi, în compania reprezentativei Sloveniei, în cadrul grupei G de calificare la CM din 2010, meciurile fiind găzduite de oraşul Povoa de Varzim din Portugalia. Tricolorii, pregătiţi de Stelian Moculescu, vor evolua apoi cu Portugalia (mâine), contra Greciei (sâmbătă) şi împotriva Danemarcei (duminică). Din grupa României se vor califica la ultimul turneu premergător CM din 2010 (Italia), primele trei clasate. Dacă va obţine calificarea, reprezentativa României va juca între 14 şi 30 august, pentru primele două locuri în grupa în care va fi repartizată (calificante la turneul final al CM din 2010), în funcţie de locul ocupat la turneul din Portugalia. La doar câteva zile după încheierea meciurilor de la Povoa de Varzim, voleibaliştii români vor participa la nou-înfiinţata Ligă Europeană, în cadrul căreia vor juca, în ordine, cu Germania, Grecia şi Belgia, partide tur-retur, între 5 iunie şi 12 iulie. Turneul Final Four al Ligii Europene va avea loc în perioada 17-19 iulie. Naţionala de volei masculin a României va debuta astăzi, în compania reprezentativei Sloveniei, în cadrul grupei G de calificare la CM din 2010, meciurile fiind găzduite de oraşul Povoa de Varzim din Portugalia. Tricolorii, pregătiţi de Stelian Moculescu, vor evolua apoi cu Portugalia (mâine), contra Greciei (sâmbătă) şi împotriva Danemarcei (duminică). Din grupa României se vor califica la ultimul turneu premergător CM din 2010 (Italia), primele trei clasate. Dacă va obţine calificarea, reprezentativa României va juca între 14 şi 30 august, pentru primele două locuri în grupa în care va fi repartizată (calificante la turneul final al CM din 2010), în funcţie de locul ocupat la turneul din Portugalia. La doar câteva zile după încheierea meciurilor de la Povoa de Varzim, voleibaliştii români vor participa la nou-înfiinţata Ligă Europeană, în cadrul