Dragă Bogdan, Munca este un concept destul de vag în spaţiul cultural. Din punct de vedere creştin, dacă-mi aduc bine aminte de pe vremea cînd citeam Biblia, munca e un blestem. Aşa că, uneori, e bine să te sustragi „blestemului“. Din punct de vedere economic, despre muncă nici nu are rost să vorbim, căci nu ne încadrăm nici în definiţia lui Karl Marx, nici în cea a lui Adam Smith. Produsele culturale ale muncii fie sînt antieconomice (în general), fie devin, prin tehnici sofisticate de marketing, un soi de „avangardă a economiei“. Unul dintre autorii noştri preferaţi susţinea că cea mai profitabilă formă de muncă este furtul. Dar asta o ştie orice capitalist cu bun-simţ care se respectă, de unde şi vorba: nu mă-ntreba de primul milion. După cum ai văzut, m-am sustras „blestemului“ muncii nu prin „furt“, ci prin „utilizarea“ unei traduceri, fiindcă, şi aici mă văd nevoit să-ţi reamintesc, scopul discuţiei noastre nu este transpiraţia, ci găsirea unor sensuri care să ne lămurească în micile noastre frămîntări. Am fost convins că textul lui Brodsky (tradus şi oferit de Vladimir Bulat) ne va ajuta mult mai mult în discuţia legată de Platonov. Acum în legătură cu excelenta ta observaţie legată de tandemul Platonov-Grossman, ziceam că e greu să-l judec pe Grossman şi am tot bîjbîit în jurul celor doi. Mi-a plăcut modul în care ai reuşit să sintetizezi această situaţie destul de delicată. Ai perfectă dreptate: cei doi nu pot fi decontextualizaţi, dar, în ciuda nebuniei staliniste, vorba ta, numai „Platonov poartă masca tragediei pure“. De ce? Şi aici vine partea cea mai tare a observaţiei tale: „Grossman citează limbajul utopiei, pe cînd Platonov, în mod monstruos, se naşte din acest limbaj...“. Nu mai am nimic de adăugat decît că aceste observaţii ar merge perfect şi pentru un alt tandem celebru: Şalamov–Soljeniţîn. Nu are rost să-ţi spun cine este echivalentul cui