A apărut de curînd – fără prea mult tam-tam, mai degrabă excesiv de discret – un roman de debut demn de toată atenţia: Blocul 29, apartamentul 1. Autoarea, Corina Sabău (n. 1975), redactor la Radio România Internaţional, beneficiază de o recomandare a Norei Iuga, care semnează o foarte binevoitoare prefaţă, intitulată „Viaţa ca viaţă“. Textul prefeţei e însă destul de parcimonios cu laudele, evitînd „verdictul“ prin abile artificii descriptive, menite să distragă atenţia de la tonul condescendent – ca de la scriitoarea consacrată la juna scriitoare – pe care îl adoptă, mămoasă, Nora Iuga. Corina SABĂU, Blocul 29, apartamentul 1, Prefaţă de Nora Iuga, Editura Polirom, Colecţia „Ego. Proză“, Iaşi, 2009, 200 p. Aşa cum o vede prefaţatoarea, Corina Sabău ar fi o prozatoare genuină, mimetică, nu lipsită de candoare (adică imatură?!); ea scrie „spontan“, fără artificii, despre banalitatea vieţii de zi cu zi, transcriind fidel dialoguri oarecare, decupînd arbitrar secvenţe nesemnificative. „Corina Sabău scrie cum vede, scrie cum aude [...]. Textul ei ar putea fi folosit ca program: «Jos cu literatura!». [...] Asta e Corina Sabău, pe de-o parte, reportofonul care înregistrează mecanic [...], pe de alta, emoţia simplă, întinsă la maximum, din întrebarea unui copil.“ Sigur, această descriere a formulei (presupuse) nu e conotată negativ – dimpotrivă; totuşi, în subtextul ei, include insidios o valorizare. Nu o valorizare negativă, repet, dar una condescendentă, tandru minimalizatoare. O abordare particulară a tehnicii prozei minimaliste O spun cu regret: Nora Iuga e în eroare. Iar prefaţa sa, altminteri foarte agreabil scrisă, desigur, ar putea induce, la rîndu-i, în eroare. Domnia Sa o laudă pe autoarea debutantă pentru „curajul“ de a fi pus în pagină „amănuntul nud de viaţă“, de a-şi fi construit naraţiunea prin focalizarea asupra unor detalii aparent insignifiante şi