* în noaptea de 23/24 mai 2009, Daniel Buricea a răpit-o pe Daniela Alexandra D. de pe Plaja Lipovenească, punându-i pistolul la tâmplă, apoi a dus-o într-un bar de la Trecerea Bac Brăila-Smârdan şi a obligat-o să-l satisfacă oral şi normal
* agresorul se sustrage de la cercetări şi a făcut presiuni asupra victimei, ca să-şi retragă plângerea penală, spun anchetatorii * ieri, instanţa de judecată a emis mandat de arestare preventivă în lipsă, pe numele suspectului, existând indicii temeinice că a comis faptele * suspectul a făcut sport de performanţă, activând ani la rând la "Dacia Unirea" Brăila şi "Blazer" *
După o lungă perioadă de calm relativ, gruparea fraţilor Buricea din zona Brăiliţa-Vidin - contemporanii lui Dumitru Oprea, zis Titel Crăcănatu -, revine în atenţia anchetatorilor şi a opiniei publice. Daniel Buricea, 34 de ani, fiul lui Spiru Buricea zis "Haret", a primit, ieri, mandat de arestare preventivă în lipsă, pentru viol şi lipsire de libertate în mod ilegal. Purtătorul de cuvânt al Judecătoriei Brăila, magistratul Adrian Vank, ne-a confirmat faptul că suspectul se sustrage urmăririi penale şi că există indicii temeinice că a comis cele două infracţiuni. Învinuitul, care şi-a angajat deja avocat, poate declara recurs împotriva arestării preventive, în termen de 24 de ore de la comunicare. În cazul în care va fi depistat de poliţie, Daniel Buricea va fi încarcerat, pentru o perioadă de 30 de zile.
Ancheta preliminară efectuată de Poliţie şi Parchet relevă faptul că, în noaptea de 23/24 mai a. c., în jurul orei 23.30, Daniel Buricea, înarmat cu un pistol, a răpit-o, lipsind-o astfel de libertate, pe Daniela Alexandra D., de numai 18 ani, pe care a luat-o cu forţa de pe Plaja Lipovenească, de faţă cu martori, a constrâns-o să urce în autoturismul său şi apoi a dus-o într-un cafe-bar, unde a violat-o. Cafe-barul respectiv, care era î