Jumatate dintre mesele din food-court erau goale, mai mult de zece spatii neocupate si doi oameni in zona de entertainment. Aceasta era atmosfera dintr-unul din mallurile aflate in sudul Bucurestiului intr-o seara din mijlocul unei sapta mani din luna mai. Iar lucrurile se pare ca nu stau mult diferit in niciunul din cele patru proiecte comerciale care alcatuiesc axa Liberty Center (foto) - City Mall - Vitantis - Grand Arena.
Rezultatele din aceasta perioada sunt cu siguranta sub asteptarile din urma cu an pentru fiecare din proprietarii acestor centre comerciale: proprietarii Grand Arena nu se asteptau ca la doua luni de la inaugurare sa aiba mai putin de 100 de magazine deschise intr-un spatiu care permite 180 de unitati, traficul in City Mall a scazut la inceputul acestui an, numarul de vizitatori din Liberty Center a fost sub asteptari, iar in Vitantis au fost inchise sapte magazine de la finalizarea extinderii din septembrie 2008.
Principalul motiv care poate fi invocat de catre administratorii acestor malluri este, intr-adevar, actuala perioada de criza: chiriasii au dificultati dupa ce
le-au scazut vanzarile, iar bucurestenii nu prea mai sunt interesati de cumparaturi in aceasta perioada, in care sunt cu un ochi la rata la banca si cu altul la pixul sefului care poate taia din numarul de angajati sau din salarii. Dar sunt acestea singurele probleme ale acestor proiecte?
Sudul Capitalei este considerat partea mai saraca a Capitalei, desi consultantii nu au date concrete care sa arate puterea de cumparare din zona.
Cu toate acestea, pe partea de centre comerciale aceasta zona a Capitalei a cunoscut cea mai mare dezvoltare, la concurenta doar cu zona de vest (Plaza Romania, Militari Shopping si Fashion House), in timp ce in nord Baneasa Shopping City are in prezent monopol, iar in vest singura optiune este