Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Australienii au conceput lentilele de contact care pot vindeca orbirea

Publicat in Ziare.com, joi 28 mai 2009 ·

In Australia s-au testat in premiera niste lentile de contact care ii pot ajuta pe cei cu grave probleme de vedere sa poata vedea din nou. Specialistii sunt optimisti, sperand ca aceste lentile vor putea vindeca chiar orbirea.

Tot secretul consta in recoltarea unor celule din ochii pacientilor, mai precis din cornee, celule stem care sunt apoi inglobate si lasate sa se dezvolte in lentila de contact. Faptul ca lentilele sunt invelite in propriile celule face ca acestea sa nu fie respinse de pacienti, relateaza Daily Mail.

Totul se intampla sub anestezie, pacientii intorcandu-se acasa la doar doua ore de la interventie. Sunt reduse, astfel, si costurile cu spitalizarea.

Cei trei pacienti tratati in acest mod, doi barbati si o femeie, abia daca mai vedeau din cauza problemelor corneei, aceasta fiind cea de-a patra cea mai comuna cauza a orbirii, care afecteaza 10 milioane de oameni la nivel mondial.

Bolile corneei pot fi genetice, cauzate de interventii chirurgicale, arsuri, infectii sau chimioterapie.

Potrivit echipei de la University of New South Wales, in Sydney, odata purtate aceste lentile, celulele bolnave din cornee incep sa se vindece.

"Procedura esre atat simpla, cat si ieftina", au mai declarat acestia. Practic nu exista o operatie si nu se foloseste vreun echipament special sau extrem de scump. Cat despre materia prima, aceasta este recoltata chiar de la pacient, ceea ce face procedura non-invaziva.

Procedura ar putea fi folosita si la nivelul altor organe

Specialistii vor sa testeze aceasta metoda si la nivelul retinei sau chiar oriunde la nivelul corpului.

Procedura se afla, totusi, in faza de pionierat, potrivit profesorului Loane Skene, de la University of Melbourne, care mentioneaza ca potentialele riscuri inca nu sunt cunoscute.

Cat de

Articolul in Ziare.com >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Macron anunţă că Franţa va furniza Ucrainei avioane de luptă Mirage

HotNews acum 5 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a anunţat joi că ţara sa va livra Ucrainei avioane de luptă Mirage 2000-5, va instrui piloţii ucraineni pentru operarea acestor aparate şi de asemenea va instrui şi echipa o brigadă de circa 4.500 de soldaţi ucra

Ciucă spune că va anunţa săptămâna viitoare dacă va candida la prezidenţiale

HotNews acum 3 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat, joi seară, la Antena 3, că va anunţa săptămâna viitoare dacă va candida la alegerile prezidenţiale din toamna acestui an, scrie Agerpres. Nicolae Ciucă și liderii PNL Foto: Inquam Photos / Saul Pop „După

Ciolacu: Este exclus ca PSD să nu aibă un candidat la prezidenţiale

Mediafax acum 5 ore
Ciolacu a fost întrebat, joi seara, la Antena 3 CNN, dacă intenţionează să candideze pentru funcţia de preşedinte al României, în cazul unui vot bun duminică. Ciolacu a răspuns că alegerile trebuie privite ca o sărbătoare, adăugând apoi că „românul

UPDATE - Iaşi: Mai mulţi elevi de la o şcoală s-au simţit rău, după ce au consumat alimente în unitatea de învăţământ / Anchetă epidemiologică declanşată de DSP / Şapte copii au fost internaţi

News.ro acum 11 ore
Mai mulţi elevi de la şcoala din localitatea ieşeană Strunga vor fi aduşi, joi după-amiază, la Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi, după ce s-au simţit rău în urma consumului unor alimente. La unitatea medicală au ajuns deja cinci copii, alţi 9 ur

Armele americane trimise Ucrainei nu vor lovi niciodată Moscova, dă asigurări Joe Biden. Care este motivul

Ziare.com acum 8 ore
Într-un extras dintr-un interviu cu Joe Biden publicat joi, 6 iunie, de postul de televiziune ABC, preluat de AFP, preşedintele american a dat asigurări că armele pentru care Statele Unite şi-au dat acordul de a fi folosite de Ucraina pe teritoriul

Șeful Biroului Interpol din Republica Moldova, arestat pentru ștergerea datelor infractorilor urmăriți internațional

Adevarul acum 4 ore
Șeful Biroului Interpol din Republica Moldova, Viorel Ţentiu, a fost arestat preventiv joi, 6 iunie, pentru o perioadă de 30 de zile, potrivit unei hotărâri a magistraților unui tribunal din Chișinău, relatează Radio Chișinău, citat de Agerpres.   

Parlamentari japonezi lansează un grup de lucru cu privire la OZN-uri

News.ro acum 6 ore
OZN-urile este necesar să fie luate în serios şi abordate prin prisma unor eventuale riscuri la adresa securităţii naţionale, cer parlamentari japonezi, care lansează joi un grup de lucru în acest subiect, neglijat până în prezent de către autorităţ

Asistenta medicală de la Spitalul ”Sfântu Pantelimon” reţinută în dosarul morţilor suspecte, pusă în libertate

News.ro acum 6 ore
Asistenta medicală de la Spitalul ”Sfântu Pantelimon” reţinută pentru mărturie mincinoasă în dosarul în care este anchetată moartea, în doar patru zile, a mai multor pacienţi internaţi la Terapie Intensivă, a fost pusă în libertate, joi.

Momente cumplite pentru o familie din Bihor: Două fetițe au căzut din podul casei, prin tavanul de rigips. Una este în stare foarte gravă

Ziare.com acum 11 ore
Două fetiţe, în vârstă de 5 şi 7 ani, dintr-o localitate din județul Bihor, au fost rănite joi, 6 iunie, după ce au căzut din podul casei, prin tavanul de rigips. Fata de 7 ani, inconştientă, a fost preluată de elicopterul SMURD, iar cea de 5 ani de

Şeful biroului Interpol Moldova, Viorel Ţentiu, a fost arestat pentru 30 de zile în cazul de corupţie legat de ştergerea notificărilor roşii din baza Interpol

News.ro acum 10 ore
Şeful Biroului Interpol din Republica Moldova, Valentin Ţentiu, suspect în dosarul privind manipularea notificărilor de alertă roşie şi a altor date Interpol, va sta în arest preventiv pentru 30 de zile, au decis joi magistraţii Judecătoriei Chişină

Vremea

București
acum

19°
vin.

19°/32°
sâm.

20°/33°
dum.

18°/32°
lun.

20°/35°
Iasi
acum

18°
vin.

18°/30°
sâm.

17°/29°
dum.

16°/30°
lun.

19°/32°
Constanta
acum

16°
vin.

16°/24°
sâm.

19°/24°
dum.

19°/25°
lun.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

15°
vin.

15°/27°
sâm.

16°/26°
dum.

15°/27°
lun.

17°/29°
Timisoara
acum

15°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/31°
dum.

20°/32°
lun.

20°/28°