Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Marius Borotescu, românul care sfidează criza la Torrejon de Ardoz

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 28 mai 2009 ·

De la începutul acestei săptămâni, postul de televiziune Kanal D a început să prezinte, în cadrul principalelor jurnale de ştiri, de la 18.30, o serie de reportaje cu titlul „Români de Spania”.

Reporterii Kanal D şi-au propus să arate cum reuşesc cei care au ales să părăsească România să depăşească dificultăţile cu care se confruntă în Spania pe fondul crizei economice. Cele mai interesante şi mai emoţionante poveşti vor fi prezentate şi în paginile „Evenimentului zilei”, sub forma unei serii de reportaje semnate de trimişii Kanal D în Spania. Pe majoritatea românilor ajunşi la muncă în Spania nu i-a aşteptat nimeni cu braţele deschise.

Cu toate acestea, Spania este ţara în care multe familii de români şi-au făcut un rost în viaţă. Deşi este criză, afacerile pornite acolo merg bine, iar ei îşi pot permite orice-şi doresc, un lux la care în România nu puteau nici măcar să viseze. Marius, românul pe care vi-l prezentăm în aceste rânduri, poate spune cu zâmbetul pe buze că a reuşit în viaţă. Aşa cum afirma chiar el, însă, îţi trebuie minte ca să ai succes printre străini.

Un nou început

Marius Borotescu a plecat dintr-un sat teleormănean acum 9 ani, hotărât să îşi clădească o nouă viaţă în Spania. L-am întâlnit în Torrejon de Ardoz, un oraş liniştit, aproape de Madrid. În România, se ocupa de amenajări interioare şi restaurări, dar, odată ajuns printre străini, a luat-o de la început cu toate. „Nu cunoşteam limba, obiceiurile, nu ştiam absolut nimic despre ei”, ne-a spus Marius. I-a fost greu la început. Pentru că nu putea trăi departe de familie, la trei luni după venirea în Spania a adus-o şi pe soţia lui, Elena, şi pe primul lor copil, Adina.

„La început, am locuit 12 persoane într-un apartament cu patru camere. Dormeam noi într- o cameră, iar ceilalţi zece împărţeau două camere. A fost cel mai greu pen

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Reuters: Franţa convoacă pentru miercuri o a doua reuniune pe tema Ucrainei cu aliaţi europeni care nu au fost prezenţi luni, inclusiv România, plus Canada/ Preşedintele interimar Ilie Bolojan merge miercuri, la Paris - surse

News.ro acum 2 ore
Franţa intenţionează să găzduiască miercuri o a doua reuniune pentru a discuta despre Ucraina şi securitatea europeană, dar de data aceasta a invitat ţări europene care nu au fost prezente la începutul acestei săptămâni, între care şi România, precu

Ion Ţiriac, după cazul Sinner: Destul este destul. Jocul este trucat, prieteni, şi este trucat până în măduva oaselor

News.ro acum o ora
Ion Ţiriac a transmis o scrisoare publicaţiei L'Equipe în care denunţă sistemul antidoping şi atacă SUT (autorizaţie/scutire în scop terapeutic) care distorsionează jocul. Românul este gata să acţioneze în justiţie pentru a obţine mai multă transpar

România reacționează după ce Financial Times a scris că SUA fac presiuni pentru frații Tate. Ce spune Ciolacu după discuția cu Hurezeanu

Libertatea acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu a transmis marți, 18 februarie, după o discuție privată cu ministrul de Externe Emil Hurezeanu, că SUA nu au cerut oficial României detalii referitoare la frații Tate.

Avem un episod de ger care se va întinde probabil până pe data de 24 februarie. „Nu există niciun fel de risc să rămânem fără gaz sau fără energie electrică”, ne asigură ministrul Energiei

HotNews acum 5 ore
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a declarat marţi, după comandamentul de iarnă convocat la minister, că pe prognozele pe care le-a primit, avem un episod de ger care se va întinde probabil până pe data de 24 februarie, el dând asigurări că nu

Zelenski critică din Turcia întâlnirea ruso-americană de la Riad „cu privire la Ucraina, fără Ucraina”

Ziare.com acum 5 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski, care se află într-o vizită în Turcia, critică întâlnirea ruso-americană de marţi, 18 februarie, din Arabia Saudită, pe care o cataloghează drept negocieri cu privire la invazia rusă a Ucrainei ”fără Ucraina

Bărbatul care l-a ameninţat pe TikTok pe Ilie Bolojan, arestat preventiv

Mediafax acum 2 ore
Bărbatul care l-a ameninţat pe TikTok pe Ilie Bolojan a fost aretstat preventiv pentru 30 de zile, a anunţat marţi seara Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti. Procurorii au informat anterior că au pus în mişcare acţiunea penală împotriva unui

A murit Mariana Edulescu, solista de muzică populară din Constanța

Ziua Constanta acum 5 ore
Solista de muzica populară din Constanța, Mariana Edulescu, a încetat din viață. Solista de muzica populară din Constanța, Mariana Edulescu, a încetat din viață. Născută în Constanța, a studiat arta și muzica, dedicându-și viața carierei artistice

Nicuşor Dan spune că a strâns, în două săptămâni, 700.000 de lei, de la peste 2.000 de persoane, donaţii pentru campania electorală la prezidenţiale

News.ro acum 4 ore
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, spune că a strâns, în două săptămâni, 700.000 de lei, de la peste 2.000 de persoane, donaţii pentru campania electorală la prezidenţiale. ”Ultima oară când m-am uitat, deci noi am lansat asta acum exact două săptămân

Doliu în lumea culturală din România. Tenorul Felician Mureșan a decedat subit la doar 43 de ani

Ziua Constanta acum 6 ore
Doliu în lumea culturală din România. Tenorul Felician Mureșan a decedat la doar 43 de ani. Anunțul a fost făcut de Filarmonica de Stat Oradea pe rețelele de socializare. „Cu profundă durere anunțăm trecerea în neființă a colegului nostru, tenor

Planul roșu de intervenție, activat pentru aterizarea de urgență a unui avion cu peste 200 de pasageri la bord. Ce a cauzat panica pe aeroport

Ziare.com acum 6 ore
Un avion cu peste 200 de persoane la bord a aterizat de urgență marți, 18 februarie, pe Aeroportul Cluj-Napoca marți, 18 februarie. Autoritățile au activat planul roșu de intervenție, iar acum toți pasagerii aeronavei sunt în siguranță, anunță ISU C

Vremea

București
acum

-4°
mar.

-4°/-1°
mie.

-10°/-0°
joi

-11°/-1°
vin.

-11°/-0°
Iasi
acum

-4°
mar.

-5°/1°
mie.

-5°/1°
joi

-4°/2°
vin.

-5°/0°
Constanta
acum

-2°
mar.

-2°/3°
mie.

-0°/2°
joi

-1°/2°
vin.

-2°/1°
Cluj-Napoca
acum

-3°
mar.

-4°/-0°
mie.

-6°/1°
joi

-6°/1°
vin.

-5°/2°
Timisoara
acum

-2°
mar.

-2°/2°
mie.

-4°/2°
joi

-4°/4°
vin.

-3°/4°