Multe sunt tra­diţiile oieri­tului, iar ca­len­­darul pastoral le drămuieşte pe fie­care în parte. Stâna, afla­tă undeva în cre­ierul munţilor, devine astfel un tărâm unde lumea capătă alte sensuri, unde timpul curge şi se măsoară altfel, iar bacii şi ciobanii trăiesc după alte ritmuri decât gospodarii din casele spânzurate pe coama dealului.

Vremea tocmelilor

Sâmbra oilor este primul eveniment important, căci acum se adu­nă laolaltă proprietarii de oi (or­taci după cum se obişnuieşte să li se spună prin unele părţi) şi cio­banii. Se împart oile şi se stabilesc cio­banii, se hotărăşte locul de pă­şunat, dar şi cel mai important, can­titatea de brânză pe care o va pri­mi la toamnă fiecare gospodar. Aceas­tă activitate are însă tâlcul ei. La Sângeorz, adică la Sfântul Ghe­orghe, încep a se aduce oile la stâ­nă. Mai întâi se sfinţeşte stâna cu agheasmă ca să fie apărate oile de jivinele pădurii, iar femeile aduc din locuri tainice, numai de ele ştiute, o unsoare specială (a că­rei reţetă se păstrează cu străşnicie în fa­milie), despre care se crede că ţine departe toate duhurile rele şi vrăjile. După ce se ung ugerele oilor, se mulg, laptele turnându-se în găleţi împodobite cu plante magice şi colaci. Aceşti colaci se coc în vatră din aluat nedospit şi se face câte unul pentru fiecare gospodărie. Se măsoară cantitatea de lapte, apoi i se dă cheag. În cele din urmă, fiecare va şti cât de plină îi va fi cămara de brân­ză. Odată socotelile înche­iate, se aşază cu toţii la masă, ospătându-se cu caş, balmoş, bulz, ba şi câte un miel sau un ied la proţap. Seara se încheie cu un alt ritual: trecerea ciobanilor şi a oilor peste foc. Aprins, aşa cum se făcea odi­nioară, doar cu lemne uscate, fără chibrituri sau alte invenţii ale oamenilor de astăzi, focul avea rol protector.

La mijlocul lui mai se pune la cale o altă petrecere prilejuită de în