* Comisia Fulbright din România lansează bursa "Hubert H. Humphrey Fellowship" în Statele Unite * durata studiilor este de un an, toate costurile fiind acoperite
Comisia Fulbright din România anunţă deschiderea competiţiei Hubert H. Humphrey 2010-2011, prin care tinerii pot obţine burse pentru a desfăşura activităţi de dezvoltare profesională la universităţi de elită din Statele Unite ale Americii. Bursa vizează domenii precum: finanţe şi bănci; dezvoltare economică; jurnalism şi ştiinţele comunicării; managementul resurselor umane; drept şi drepturile omului; politici de mediu; politici publice; politici educaţionale; politici de prevenire HIV/AIDS; politici pentru prevenirea traficului de persoane; planificare urbană şi regională; agricultură şi dezvoltare rurală.
Costurile de transport, şcolarizare, asigurare medicală, cărţi şi materiale educaţionale sunt acoperite integral. Durata bursei este de un an universitar, iar data limită de înscriere este 30 august 2009.
Candidaţii trebuie să aibă cetăţenie română, diplomă de licenţă, minimum cinci ani de experienţă în domeniul în care profesează şi cunostinţe de limba engleză. Mai multe informaţii se pot obţine de pe site-ul www.fulbright.ro.
Programul Fulbright este cel mai important program de schimburi culturale, ştiinţifice şi educaţionale desfăşurat de Statele Unite ale Americii în întreaga lume. * Comisia Fulbright din România lansează bursa "Hubert H. Humphrey Fellowship" în Statele Unite * durata studiilor este de un an, toate costurile fiind acoperite
Comisia Fulbright din România anunţă deschiderea competiţiei Hubert H. Humphrey 2010-2011, prin care tinerii pot obţine burse pentru a desfăşura activităţi de dezvoltare profesională la universităţi de elită din Statele Unite ale Americii. Bursa vizează domenii precum: finanţe şi bănci; dezvoltare economică; jurnalism şi