Pentru cei angajaţi în examinarea impresionismului, Muzeul Marmottan Monet din Paris reprezintă o indispensabilă escală: aici se află una dintre cele mai consistente colecţii din Franţa, ce include titluri celebre – precum Impresie. Răsărit de soare – şi piese dintre cele mai interesante, între care şi parte din producţia tîrzie a lui Claude Monet. Deşi consacrat ca templu al picturii impresioniste, acest stabiliment înmănunchează, în realitate, cîteva traiectorii distincte. Temelia acestei instituţii este pur academică. Paul Marmottan (1856-1932) era un connoisseur fastidios şi istoric vag obsedat al stilului Empire. Dăruind Academiei de Arte Frumoase, prin testament, casa şi colecţia, o făcea încredinţat că astfel stimulează interesul şi gustul pentru acea particulară epocă stilistică. Imobilul de pe rue de Boilly – în alte vremuri, pavilionul de vînătoare al ducelui de Valmy, cumpărat în 1882 de tatăl personajului nostru – şi-a conservat în bună măsură aerul eclectic-imperial. Ansamblul obiectelor tezaurizate de Paul Marmottan, în schimb, a cunoscut ruina. Urmare a tranzacţiilor succesive, doar o mică parte din ceea ce se afla aici altădată a mai rămas, restrînsă acum la trei-patru încăperi ale parterului: pe hol, un amplu portret de grup (Ducesa de Feltré şi copiii), din 1810, de François-Xavier Fabre, o serie de cadre executate de Louis-Léopold Boilly, patul lui Napoleon din palatul imperial din Bordeaux şi alte piese de mobilier sau un ceas geografic lucrat în 1813. Ai impresia că toate aceste piese stinghere, vetuste, au fost aduse doar pentru a alcătui decorul, în opoziţie cu care se plasează „adevăratul“ patrimoniu. În 1957, la un sfert de veac după donaţia testamentară a lui Paul Marmottan, muzeul său primeşte o parte din faimoasa colecţie a medicului român Georges de Bellio, donaţie a fiicei sale, Victorine Donop de Monchy. Ataşat de cercul damnat