Un inconfundabil poet de Balcani, hrănindu-se şi hrănindu-ne cu mitologii ale geografiei locului, dar şi cu cele create/inventate de propria sa biografie, este Adam Puslojic. „Asimetria Durerii", trilogia de cărţi, poezie şi, mai ales, viaţă apărută in condiţii grafice şi tipografice rafinate la Editura Proema din Baia Mare, sub „ingrijirea" vizuală a graficianului Mircia Dumitrescu, dă seamă de mişcările suprinzătoare pe care Adam Puslojic le face in apele, când tulburi, când luminoase-luminate, ale poeziei sale, un perpetuu travelling intre inovarea limbajului de tip avangardist şi clocotrist şi temele profunde, identitare.

Părinte şi vizionar al Clocotrismului (Klokotrizam), mişcare de avangardă literară pe care a iniţiat-o la Belgrad in anii 70 şi care paria pe spectacolul total al poeziei ca viaţă nesupusă limitelor şi convenţiilor, cu elemente din artele vizuale precum performance şi instalaţie, Adam Puslojic nu s-a lăsat prins de mrejele experimentului, ci a dus experimentul intr-o interioritate a trăirii poetice in care tema identitară a luat chipul şi asemănarea unor mari mituri balcanice, printe care cel mai proteic pentru devenirea sa literară şi spirituală este cel al Poetului, al lui Orfeu.

In „Asimetria Durerii", titlul trilogiei ce cuprinde „Asimetria Durerii", „Trecerea surâsului" şi „Cânt posibil", Adam Puslojic e un Orfeu ce peregrinează „după primul plâns" pentru a se intări de Adevărul Poeziei şi al Iniţierii: „scrisul meu/ este sicriul meu, nu/ altceva (...) Scriu/ un sicriu, un nou sicriu". In călătoria lui Adam-Orfeu sunt evocaţi şi iubiţi cu cuvântul cei care au fost „unelte" simbolice in iniţierea şi devenirea intru Poezie şi Fiinţă: Nichita Stănescu, Lucian Blaga, Constantin Noica, Srba Ignjatovic, Marin Sorescu, Eugen Simion, Ioan Flora ori Mircea Dinescu. Adam le găseşte acestor companioni de trăire in Poe