Procurorii DIICOT Iaşi au formulat astăzi propuneri de arestare pentru trei tineri din Paşcani acuzaţi de trafic de persoane, trafic de minori, viol şi lipsire de libertate, printre aceştia fiind şi Costel Cojocaru, fiul fostului şef de la Cercetări Penale din cadrul Poliţiei Paşcani. În această seară, magistraţii Tribunalului Iaşi au dispus arestarea celor trei suspecţi pentru 29 de zile. Sursa: Maria Craus
Costel Cojocaru (28 de ani), Andrei Afloarei (25 de ani), fiul unui om de afaceri din Paşcani şi Adrian Buduroi (43 de ani) vor fi prezentaţi astăzi în faţa instanţei de judecată, iar alte două persoane vor fi cercetate în stare de libertate, cu măsura obligativităţii de a nu părăsi localitatea de domiciliu.
Două proxenete care făceau parte din gruparea respectivă sunt arestate în Italia, iar una dintre victimele acestora se află sub protecţia anchetatorilor italieni, după ce a denunţat întreaga reţea.
Fata a fost înşelată de proxeneţii care i-au promis un loc de muncă în Italia iar, odată ajunsă acolo, a fost obligată să se prostitueze. Cum a refuzat, a fost bătută şi ţinută sub teroare de proxeneţi, iar în cele din urmă a reuşit să fugă şi să apeleze la ajutorul carabinierilor.
Minore duse în Italia să se prostitueze
„În perioada octombrie 2008 – mai 2009, au exploatat sexual pe raza judeţului Iaşi, cât şi în Italia, un număr de 9 tinere din care 6 minore. Unele din ele au fost bătute, ţinute încuiate în diverse case timp de mai multe zile, violate şi apoi obligate să se prostitueze. În căutare de clienţi proxeneţii duceau fetele la Hanul Drăguşeni şi la Hanul Boureni. Cu ocazia percheziţiilor domiciliare făcute ieri în Paşcani au fost ridicate pentru cercetări 4 calculatoare, un laptop, două autoturisme din care unul de lux, 50 cd-uri, dvd-uri, documente şi înscrisuri. Unul dintre traficanţi a re