Pe Matei Gall, născut în 1920, l-am cunoscut când se afla în vizită la Bucureşti, stă la Frankfurt, pe Main. Are o poveste absolut năucitoare. A crezut sincer în comunism, pentru care şi-a riscat viaţa. A scăpat ca prin urechile acului din masacrul de la Râbniţa, pentru ca apoi, ca într-un roman absurd, să intre în malaxorul de partid.Domnule Gall, proveniţi dintr-o familie burgheză de evrei maghiari... Cum naiba aţi ajuns comunist?
Ai mei aveau un magazin la Deva, erau bine situaţi. Eram cinci copii, dar aveau posibilitatea să ne crească pe toţi. Eu ar fi trebuit să preiau magazinul. Cum eram tânăr, am stat să mă gândesc dacă îmi place să stau ca tata de dimineaţă până seara printre mărfuri, să vând şi să fac calcule. Stăteam, chiar dacă ai mei aveau o stare bună, într-un cartier muncitoresc.
Ai mei voiau să mă introducă în societatea burgheză de acolo, nu puteam să-i invit la aniversări pe vecinii mei săraci. Am preferat, poate din frondă, să fac pe revoluţionarul. Ai mei au crezut că mă pot aduce pe calea cea dreaptă dacă mă trimit la Lugoj, la o fabrică de confecţii, ca simplu muncitor, să fac practică. A fost invers, acolo am intrat în contact cu o celulă comunistă...
Vorbiţi româneşte perfect, cu toate că evreii unguri erau asimilaţi aproape total în poporul maghiar...
Da, limba mea maternă e maghiara, dar părinţii m-au dat de la început la şcoli româneşti. Sunt evreu, dar problema etnicităţii mele e complexă. Familia mea aparţinea ritului mozaic neolog, nu erau habotnici, cu pălărie şi palton negru. Eram liberali, tata mergea formal la sinagogă, doar de sărbători, era o convenţie socială. Mama era ceva mai religioasă. Eu în tinereţe mă consideram ateu. Cultural mă consider român, e limba în care scriu şi pe care o vorbesc în casă, chiar dacă stau de 40 de ani în Germania.
Erau comunişti l
