Vânătorii de Munte au depus coroane la mormântul sublocotenentului post mortem Claudiu Chira, ucis în Afganistan
Fast şi recunoştinţă. Ziua Eroilor nu a trecut neobservată la Râşnov, ba din contră, a ieşit în evidenţă prin fastul militar cu care au fost omagiaţi eroii „noi şi vechi”. La fel ca în fiecare an, la mormintele ostaşilor căzuţi în cele două războaie mondiale au fost depuse coroane de flori. În plus, de această dată, reprezentanţii Primăriei Râşnov şi cei ai Brigăzii 2 Vânători de Munte „Sarmizegetusa” Braşov, l-au omagiat pe ultimul erou al Braşovului - sublocotenentul post-mortem Claudiu Chira (foto medalion). Vânătorul de munte a fost rănit mortal în timpul unei misi-uni desfăşurate la sfârşitul lunii februarie în Afganistan. El a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României în Grad de Cavaler”.
Evenimentul de ieri a fost umbrit de incorectele declaraţii pe care le-au făcut chiar cei de la Oficiului Naţional pentru Cultul Eroilor (ONCE), potrivit cărora locurile de veci ale eroilor, din cimitire administrate de Biserică, din Râşnov şi Lisa, ar fi fost înstrăinate în timp. Primăria Râşnov a negat faptul că în vreun cimitir de pe raza localităţii ar fi fost vândute, după cum au declarat reprezentanţii ONCE. „Râşnovul şi-a cinstit întotdeauna eroii. An de an, de Ziua Eroilor închinăm recunoştinţă pentru cei care şi-au jertfit viaţa pentru ţară şi ne îngrijim de locurile de veci şi de monumentele ridicate lor”, a declarat primarul Adrian Veştea. Dreptate i-au dat şi cei de la ONCE, care şi-au „revizuit” afirmaţiile, susţinând că a fost vorba de o neînţelegere. Reproducem însă convorbirea telefonică dintre Ilie Schipor, directorul adjunct al Oficiului, şi reporteri, din data de 27 mai. „Mi-e foarte greu să spun un lucru, dar trebuie spus, mai ales că trebuie stopat. Asemenea situaţii se întâlnesc mai ales în cazu