Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Recalcularea pensiilor de lux - un subiect delicat pentru parlamentari

Publicat in Vocea Brailei, vineri 29 mai 2009 ·

* în vreme ce unul dintre parlamentarii de Brăila crede că toată povestea cu diminuarea pensiilor de lux este doar praf aruncat în ochii electoratului, alţii spun că această recalculare se va face, dar că e dificil acum de spus în ce fel şi ce impact va avea

Deşi este unul dintre subiectele fierbinţi ale ultimelor zile, recalcularea pensiilor de lux reprezintă pentru parlamentarii de Brăila un subiect pe care îl abordează cu destulă grijă în declaraţii. Dacă deputata liberală Diana Tuşa face, totuşi, o declaraţie ceva mai tăioasă spunând că iniţiativa nu este decât praf electoral aruncat în ochii lumii, ceilalţi parlamentari sunt mai rezervaţi în declaraţii.

Tuşa crede că pensiile de lux nu vor fi modificate prea curând, iar tot scandalul iscat pe marginea lor în ultimul timp nu este decât un joc electoral: "Asta cu pensiile este o strategie PDL-PSD, ca să abată atenţia de la lucrurile cu adevărat importante. E numai de campanie, veţi vedea că la anul, când nu o să mai fie presiune publică pe tema asta, nu o să se mai discute. Nu o să facă nimic cu ele".

La rândul său, senatorul PNL de Brăila Constantin Cibu s-a arătat de părere că aceste pensii vor fi diminuate, dar că, deocamdată, în Parlament nu a venit spre analiză nimic, aşa că nu ştie clar ce şi cum: "Nu cred că vor lăsa lucrurile aşa. Aştept să vină cu propunerea legislativă în Parlament, dar, deocamdată, nu a venit nimic". Şi deputatul PDL Eugen Bădălan a declarat că în acest moment nu poate comenta nimic, deoarece nu ştie cum arată propunerea legislativă: "Nu pot să fac declaraţii sau analize eu acum, pentru că nu ştiu cum arată legea. Să-i dea drumul în Parlament şi apoi discutăm. Acum ştiu ceea ce ştie oricare român care a urmărit presa şi nimic mai mult".

În ceea ce îl priveşte, deputatul PSD Mihai Tudose crede că nu e o idee bună să aibă aceeaşi pensie oameni care au cotizat dif

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Proprietarul și arhitectul unui hotel prăbușit la cutremurul de 7.8 din Turcia, condamnați la închisoare » O echipă de volei era cazată acolo

Gazeta Sporturilor acum 17 minute
Un tribunal din Turcia i-a condamnat la închisoare pe proprietarul şi arhitectul unui hotel care s-a prăbuşit în urma cutremurului din 2023, provocând moartea a 72 de persoane, relatează BBC. au fost prea blânde şi că autorităţile vor face apel, rel

Nava cargo rusească scufundată în Marea Mediterană a fost ţinta unui „atac terorist”, susţine proprietarul acesteia

News.ro acum o ora
Scufundarea navei cargo rusească în Marea Mediterană în noaptea de 23 spre 24 decembrie a fost cauzată de un „atac terorist”, a afirmat miercuri compania proprietară a acesteia, citată de agenţiile ruse. Compania Oboronloguistika a precizat într-un

O fată de 14 ani a dispărut de acasă în ziua de Crăciun. Mama a anunțat Poliția

Ziare.com acum 2 ore
Poliţiştii din judeţul Alba fac publice, miercuri seară, fotografia şi semnalmentele unei adolescente în vârstă de 14 ani, care în după amiaza zilei de Crăciun a plecat de acasă şi nu poate fi contactată. Persoanele care o văd sunt rugate să anunţe

România va închide peste 30 de puncte de frontieră la 1 ianuarie 2025, după aderarea la Schengen

G4Media acum 4 ore
România pregătește închiderea a peste 30 de puncte de frontieră la 1 ianuarie 2025, zi în care țara noastră va adera și terestru la spațiul Schengen, arată un proiect de hotărâre de guvern pus în dezbatere publică pe site-ul ministerului de Interne.

Fostul fotbalist Robinho va petrece Crăciunul în închisoare

Mediafax acum 42 minute
Fostul fotbalist Robinho va petrece Crăciunul în închisoare după ce i s-a spus că nu se califică pentru eliberarea temporară de sărbători de care se vor bucura mii de deţinuţi de la Penitenciarul Tremembe. Robinho se află în închisoare în Brazilia,

Avion prăbușit în Kazahstan. Există supraviețuitori

Wall-Street.ro acum 8 ore
Un avion de pasageri s-a prăbuşit miercuri în apropierea oraşului Aktau din Kazahstan, a anunţat Ministerul pentru situaţii de urgenţă din Kazahstan. Avionul aparţinând companiei Azerbaijan Airlines se îndrepta de la Baku la Groznâi, în Cecenia rusă

Bărbat băut și fără permis, prins că mergea cu 167 km/h prin oraș cu o mașină furată, chiar în ziua de Crăciun. S-a întâmplat în România

Ziare.com acum 49 minute
Un bărbat de 33 de ani, din localitatea prahoveană Urlaţi, a fost reţinut şi apoi arestat preventiv, după ce a fost surprins de poliţiştii braşoveni conducând cu viteza 167 km/h prin municipiul Brașov, iar în urma cercetărilor s-a stabilit că era bă

Bărbat arestat după ce a lovit cu mașina mai mulți pietoni. Unde a avut loc incidentul

Ziare.com acum 5 ore
Un bărbat a fost arestat sub suspiciunea de tentativă de omor după ce a lovit cu maşina pietoni în Londra în primele ore ale zilei de Crăciun, relatează PA Media/dpa. Poliţia Metropolitană a anunţat că forţele de ordine au fost chemate la ora 00:45

MApN neagă faptul că o rachetă rusească ar fi traversat spațiul aerian al României

Wall-Street.ro acum 10 ore
Ministerul Apărării Naţionale spune că nu a fost confirmată traversarea spaţiului aerian românesc de o rachetă rusească. Precizările MApN vin după ce în spaţiul public au apărut informaţii referitoare la o rachetă rusească ce ar fi intersectat, mier

Casa emblematică din „Singur Acasă” şi-a găsit cumpărătorul de Crăciun. Cât a costat imobilul

Mediafax acum o ora
Celebra casă din filmul de Crăciun „Singur Acasă” şi-a găsit cumpărătorul cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Imobilul din Illinois a fost scos la vânzare la începutul acestui an.

Vremea

București
acum

mie.

4°/6°
joi

1°/4°
vin.

1°/3°
sâm.

1°/5°
Iasi
acum

mie.

2°/6°
joi

1°/3°
vin.

0°/2°
sâm.

-1°/3°
Constanta
acum

mie.

4°/9°
joi

3°/7°
vin.

1°/3°
sâm.

2°/5°
Cluj-Napoca
acum

mie.

1°/6°
joi

-0°/4°
vin.

-0°/4°
sâm.

-1°/3°
Timisoara
acum

mie.

2°/7°
joi

1°/6°
vin.

-0°/4°
sâm.

-1°/4°