După cum am declarat de mai multe ori şi se poate deduce din recenziile mele filologice, în respectivele articole eu nu critic editurile, cum li s-a părut unora, decât dacă se implică direct şi tacit în textologie. De altfel, rubrica pe care a binevoit să mi-o acorde, în 2004, România literară s-a intitulat o vreme "critica ediţiilor". Cu alte cuvinte, eu critic calitatea muncii editorului îngrijitor al textelor publicate, raportând-o la câteva exigenţe editoriale elementare, a căror riguroasă respectare se impune la editarea literaturii clasice române în colecţii şcolare şi de popularizare.

Care au fost şi care sînt aceste câteva exigenţe editoriale elementare? Prima: indicarea printr-o simplă, dar corectă notă bibliografică a ediţiei-matcă. A doua: redactarea unei simple şi clare prefeţe filologice, în paginile căreia (două, trei), îngrijitorul textelor să-şi motiveze opţiunea pentru ediţia postumă aleasă ca ediţie-matcă. A treia: prezentarea, în respectiva prefaţă, a "cuprinsului" şi a structurii cărţii şi motivarea lor. A patra: expunerea şi justificarea rezervelor critice faţă de ediţia-matcă, rezultate din analiza comparată cu ediţia originală sau cu ediţiile originale şi cu manuscrisul autograf ori cu manuscrisele autografe şi indicarea modificărilor făcute în textul ce urmează a fi tipărit.

Eu m-am mai întâlnit o dată cu ignoranţele dlui Lucian Borleanu, "editorul" cărţii din titlul articolului, în paginile României literare din iunie 2005. Atunci am recenzat o culegere din opera lui Odobescu, carte apreciată ca fiind un rebut editorial, pentru că, în elaborarea ei, nici dl Borleanu, nici redactorul, dl Gheorghe Zarafu, nu respectaseră trei din exigenţele elementare înscrise mai sus. Şi, pe lângă aceste trei "păcate", mai comiseseră şi un al patrulea: plagiaseră, cu multe greşeli de copiere, textele din ediţia îngrijită de Tudor