Studiul, realizat de JPMorgan, se referă la piaţa de maşini noi din Statele Unite.
La sfârşitul următoarei decade, fiecare a cincea maşină nouă vândută în Statele Unite va avea propulsie hibridă, vesteşte ”Carscoop”, citând un studiu realizat de JPMorgan.
Analiza celebrei bănci de investiţii mai spune că numărul de automobile hibride care vor fi comercializate la nivel mondial va ajunge, în 2020, la 11,28 de milioane de unităţi, echivalentul a 13,3 % din piaţă.
Comparativ, anul trecut s-au vândut 480.000 de maşini cu propulsie alternativă (0,7 % din total global).
Studiul apreciază că, în următoarea perioadă, cererea pentru autovehicule hibride va fi ”sprijinită” de regulile tot mai strice privind poluarea, impuse de guverne – în special în Europa şi în Statele Unite -, dar şi de scăderea costurilor de producţie pentru aceste modele.