Străzile Orhideelor şi Vasile Milea se închid timp de şase luni. A anunţat o doamnă de la TV cu o undă de trisţete în ochi.

Mă întreb: o fi fost tristă din cauză că ştia şi ea, ca noi toţi păţiţii de România, că niciodată nu durează cât se spune? Ba chiar de trei, patru ori mai mult? Să mai răsucesc cuţitul cu autostrada Bechtel? N-are rost, cunoaştem.

Ţin minte că micuţul pasaj numit Mărăşeşti a stat închis cu devierile şi aglomeraţia aferentă fix doi ani, iniţial anunţându-se vreo cinci luni sau cam aşa ceva. Sau poate fata era tristă deoarece nu i se părea o ştire bombă, despre vreo bancă jefuită, vreun măcel sau măcar o molimă terifiantă, lucruri pe care le visa ea când se antrena să devină o musafiră permanentă în casele oamenilor prăbuşiţi în canapele cu papa bun în faţă. Fiindcă de orientat, s-a orientat bine spre o astfel de meserie - se ştie că românii nu pot fără televizor. Nu sunt în stare de nimic. Nu reuşesc să îşi revină, să acţioneze normal, e clar că nici nu ştiu cine sunt, dacă îi lipseşti o anumită perioadă de ecranul cu umbre mişcătoare.

Ce să facă în timpul respectiv? Să iasă în parc? Oooo, până găseşti parcul cel mai apropiat, până parchezi, până ieşi din maşină, până mişti picioarele, alternativ, până repeţi acţiunea în sensul deplasării, e obositor, rişti să faci intindere musculară, iar la întoarcere trebuie să parchezi din nou. Plus că nu e distracţie, e posibil să nu-ţi apară în faţă niciun ciudat numai bun de dus la medic, iar dacă totuşi îţi apare nu e amuzant, câtă vreme ţi se întâmplă chiar ţie. Nu, chiar nu ai ce obţine dacă înlocuieşti televizorul. Eşti mort. Nu mai este grozav să alergi, să baţi o minge, să sari sau să te întreci cu celălalt. Oboseşti. Şi-aşa eşti obosit de la serviciu. Plus că eşti obosit din naştere, prin sosirea ta pe-un picior de plai greşit. Mai ales că ai o vârstă. Care-o fi