Frontiera României socialiste, zidul aproape etanş al unei puşcării mari cât toată ţara. O puşcărie din care orice tentativă de evadare se putea transforma, în orice moment, într-o aventură mortală. Era locul unde grănicerii, trimişi să păzească "fâşia", s-au comportat adeseori ca nişte ucigaşi de drept comun. Uneori au şi fost pedepsiţi. Dar, de cele mai multe ori, nu.
Printre toţi aceştia a existat şi o excepţie de-a dreptul spectaculoasă: în primăvara anului 1989, un grănicer s-a preschimbat în "frontierist" şi a încercat să fugă din "raiul comunist" autohton. N-a avut noroc: a fost prins şi condamnat la ani grei de puşcărie.
Neaşteptata metamorfoză a grănicerului s-a petrecut în noaptea de 17/18 mai 1989. Atunci, în jurul orei 22:00, soldaţii Ferdinand Iancu şi Marin Comăniciu, de la UM 02882, au fost trimişi pe frontieră, în misiune de patrulare. Ambii erau înarmaţi până-n dinţi: pistoale-mitralieră cu câte 60 de cartuşe de război fiecare. Plus un dispozitiv de observare pe timp de noapte (AONP), de fapt un binoclu cu infraroşii, care intrase de puţin timp în dotarea armatei noastre.
Deşi erau egali în grad, adică soldaţi simpli, superiorii hotărâseră că Iancu, "veteran" în ciclul doi de instruire, este şeful lui Comăniciu. Situaţie care s-a dovedit a avea o mare importanţă în derularea ulterioară a evenimentelor. Şi asta pentru că, abia ajunşi în post, "boss"-ul Iancu s-a culcat şi a adormit buştean. Urma să fie trezit de Comăniciu abia spre miezul nopţii, când prin zonă trebuia să treacă o patrulă de control. Patrulă care a şi venit, i-a văzut pe amândoi stând de strajă, cu ochii beliţi ţintă spre fruntariile ţării şi a plecat mai departe, să verifice şi celelalte posturi.
Dar pe Iancu părea să-l fi înţepat musca Ţeţe: s-a culcat şi, instantaneu, a adormit din nou. Ce o fi fost în mintea lui Comănici