Miercuri seara, un document care s-a vrut a fi intern, al Partidului Social Democrat, s-a plimbat prin mai multe redacţii de ziare. Centrale şi locale.
Dar a plecat de pe un blog. Al unui ziarist. Scrisoarea, de fapt un ultimatum adresat lui Mircea Geoană, era semnată de Mazăre, deşi nu a fost recunoscută de acesta.
Pe semnătura lui Mazăre, cea electronică, se arăta că Geoană are de rezolvat până la 31 mai, deci până duminică, situaţia numirii şefilor unor companii şi agenţii naţionale ce au revenit social-democraţilor. Şi Mazăre i-o trânteşte lui Geoană: în caz contrar, filiala Constanţa, cea mai puternică organizaţie PSD din România, va considera protocolul Alianţei PSD - PD-L ca fiind nul. Colegii noştri de la ZIUA l-au întrebat pe Mazăre despre scrisoare. „Nu am trimis nicio scrisoare deschisă nimănui. Eu am fost la proces, la Bucureşti, şi apoi pe mare. Credeţi pe cine vreţi! Nu este a mea scrisoarea". Ieri, a revenit pe aceeaşi temă.
Nicuşor Constantinescu este mai tranşant. Şi mai revoltat: „Nimic din ceea ce scrie în protocolul de coaliţie nu se traduce în fapte. Ce protocol mai e ăsta? Suntem căsătoriţi, dar nevastă-mea merge cu vecinul şi eu cu vecina". Lăsând la o parte conţinutul documentului, important este altceva: cine a avut interesul ca jalba lui Mazăre să intre în morişca presei? Cine a avut interes ca el să ajungă pe un blog, pe care zici că stătea toată lumea cu ochii ca pe Monica Columbeanu sau cine ştie ce alt top model venit la vreun show otevist. Mircea Geoană? Nuuu. Hai să fim serioşi. Nu aveau ei motive de scandal, acum. PD-L-ul? La fel. Nu. Şi-atunci, cine vrea să facă PSD-ul printre blog-uri? Tot echipa Mazăre. După mine, toată strategia propagandistică tot în laboratoarele PSD Constanţa a fost plămădită. Adică, Mircea Geoană a văzut pisica ţinută de coadă de pesediştii constănţeni. Care, bine plasată, poate să zgârie ră