Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un film ce seduce prin lipsa cliseelor - "O femeie drept rasplata"

Publicat in Romania Libera, vineri 29 mai 2009 ·

Cand s-a anuntat ca Martin Scorsese va produce un film regizat de John McNaughton, toata lumea se astepta la un proiect care implica neaparat multa violenta. si, intr-adevar, aceasta nu lipseste din "O femeie drept rasplata". Totusi, productia s-a dovedit a fi mai mult o comedie sentimentala, cu doua staruri masculine pe afis care, desi in roluri atipice, au performante savuroase si o blonda prinsa la mijloc intre ei.

Punctul de interes al acestui film nu sta numai in formidabila performanta a actorilor (cu siguranta este unul dintre cele mai bune roluri ale lui De Niro), cat in capacitatea regizorului de a nu se lasa prada cliseelor si de a amesteca genurile (politist, comedie, romantic). Filmul seduce exact prin aceasta nestatornicie, care face ca imediat ce am crezut ca il stapanim, sa ne scape printre degete pentru a ne surprinde cu o alta intorsatura de situatie. Un amestec care nu a fost usor de realizat, cu tonuri care se schimba permanent si radical. Vedem scene de sex explicit urmate de momente de tensiune, imblanzite apoi de secvente tandre sau amuzante.

Actiunea incepe cu ingredientele unui film de actiune: doua crime, investigatiile aferente, un politist timid (poreclit tocmai de aceea "Mad Dog"), interpretat de Robert de Niro. Personajul locuieste intr-un apartament decorat cu fotografii de la locul diferitelor crime pe care le-a anchetat, imagini realizate cu pasiunea unui om care isi doreste sa fie un artist mai mult decat un politist, dar care si-a ales slujba pentru beneficiile pe care le presupune. Mad Dog este doar un observator in cercul violent in care lucreaza.

Filmul continua pe un ton sentimental odata cu aparitia lui Glory (Uma Thurman), pe care barbatul o primeste ca rasplata, numai pentru o saptamana, din partea mafiotului Frank Milo (Bill Murray). Abil, ironic si inspaimantator de inalt, cu parul uns

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

EURO 2024. Edward Iordănescu, după România - Ucraina 3-0 „E o victorie memorabilă, istorică“

Ziua Constanta acum 31 minute
România a avut parte de un debut extraordinar la Campionatul European de fotbal din Germania, după 3-0 cu Ucraina în grupa E. La final, selecționerul echipei tricolore, Edward Iordănescu, a subliniat importanța acestui succes. E o victorie memo

Şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj şi alţi trei poliţişti, reţinuţi pentru 24 de ore

Mediafax acum 50 minute
Şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj şi alţi trei poliţişti au fost reţinuţi pentru 24 de ore. Ei au calitatea de suspecţi într-un dosar penal.

În ce lume trăim? Copii torturați la o fundație din Botoșani. Erau bătuți și puși să stea în genunchi până la opt ore

Botosani News acum 57 minute
Mai mulți copii au fost torturați la o fundație din județul Botoșani. Anchetatorii au scos la iveală detalii de-a dreptul năucitoare. Minorii erau obligați să ia parte la acțiuni religioase, erau puși să muncească forțat și chiar puși să stea de la

Nicolae Ciucă spune că miercuri coaliţia stabileşte data alegerilor prezidenţiale: Analiza trebuie să aibă loc în interiorul coaliţiei

News.ro acum 5 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă spune că miercuri coaliţia stabileşte data alegerilor prezidenţiale, el arătând că urmează să aibă loc o analiză trebuie în interiorul coaliţiei. Preşedintele PNL a fost întrebat la Senat despre data alegerilor prezid

Explozie la o bază militară dintr-o țară NATO, unde sunt instruiți ucraineni. Nouă soldați au fost răniți

Ziare.com acum o ora
Nouă soldaţi au fost răniţi într-o explozie care s-a produs luni, 17 iunie, într-o bază militară cehă folosită pentru antrenarea trupelor ucrainene, au anunţat armata şi surse medicale, potrivit The Guardian. Doi soldaţi care au răni de gravitate me

Oficial! Chestorul Mihai Rus, șeful IPJ Cluj, reținut de DNA

Ziua Constanta acum 41 minute
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Cluj au dispus efectuarea urmăririi penale și reținerea pentru 24 de ore, începând de astăzi, 17 iunie 2024, a lui RUS MIHAI, chestor de poliție și șef al Inspectoratului

Posibile trucări la licitaţiile pentru servicii de citire a contoarelor de energie electrică

Mediafax acum 5 ore
Autoritatea de concurenţă are indicii că firmele Andrem Strategy S.R.L. şi Electro Strategy S.R.L şi-ar fi coordonat politicile comerciale astfel încât să îşi împartă lucrările în cadrul procedurilor de achiziţie publică organizate de entităţi contr

Război în Gaza, ziua 254. Benjamin Netanyahu desființează cabinetul de război israelian

Press Alert acum 5 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a desființat cabinetul de război al țării, a declarat un oficial israelian pentru CNN. Decizia lui Netanyahu vine după ce liderul opoziției, Benny Gantz, și-a anunțat săptămâna trecută retragerea din acest orga

Putin se va întâlni cu Kim Jong-un în Coreea de Nord. Este prima vizită pe care o face la Phenian după mai bine de 20 de ani

News.ro acum 2 ore
Vladimir Putin va fi în Coreea de Nord marţi şi miercuri, a anunţat luni Kremlinul, aceasta fiind prima vizită a liderului rus în această ţară după mai bine de 20 de ani, ceea ce scoate în evidenţă apropierea tot mai pronunţată între Moscova şi Phen

UPDATE - Iaşi: Un autocar cu 55 de persoane şi două maşini în care se aflau şapte persoane, accident la Podu Iloaiei / Plan Roşu de Intervenţie / Se verifică starea tuturor celor implicaţi

News.ro acum 8 ore
Autorităţile din Iaşi au activat, luni, Planul Roşu de Intervenţie după ce un autocar cu 55 de persoane şi două maşini s-au ciocnit la Podu Iloaiei. UPDATE: ”În accidentul rutier au fost implicate un autocar (53 pasageri şi 2 soferi) şi 2 autoturism

Vremea

București
acum

33°
lun.

20°/33°
mar.

21°/33°
mie.

21°/36°
joi

23°/39°
Iasi
acum

28°
lun.

17°/28°
mar.

17°/29°
mie.

19°/32°
joi

20°/30°
Constanta
acum

29°
lun.

20°/29°
mar.

21°/25°
mie.

20°/25°
joi

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

27°
lun.

15°/27°
mar.

16°/27°
mie.

17°/30°
joi

21°/29°
Timisoara
acum

30°
lun.

17°/30°
mar.

18°/33°
mie.

20°/36°
joi

21°/36°