O familie cu un copil de numai un an a fost la un pas să fie zdrobită de trunchiul unui copac. În centrul municipiului Hunedoara, o bucată dintr-un copac înalt de 15 metri s-a prăbuşit peste trei persoane.
Incident incredibil în zona Casei de Cultură din Hunedoara, pe una dintre cele mai circulate alei. Un copac înalt de 15 metri s-a rupt de la jumătate, prăbuşindu-se peste trei hunedoreni, o familie care ieşise la plimbare cu copilul de doar un an. Trunchiul, gros şi lung de 10 metri, a căzut în direcţia căruciorului în care se afla copilul, însă, cu un ultim gest salvator, tatăl, Adrian Rus, a reuşit să împingă căruţul din calea lemnului. Crengile i-au căzut bărbatului în cap, lovindu-l şi în spate şi rănindu-l la braţ. Soţia hunedoreanului a fost şi ea rănită la mână, iar copilul a fost lovit de o creangă în frunte, alegându-se cu o vânătaie serioasă. Martorilor incidentului nu le-a venit să creadă cum au scăpat cei trei cu viaţă. Câţiva trecători i-au scos repede de sub trunchi şi au chemat o ambulanţă.
Şi-a pierdut cunoştiinţa
Victimele au fost transportate la spital, bărbatul aflându-se în stare de inconştienţă. Potrivit medicilor, i-au fost puse cinci copci la cap şi, pentru a se putea recupera complet, hunedoreanul are nevoie de cel puţin o săptămână de îngrijiri medicale. La ieşirea de pe masa de operaţii, Adrian Rus nu şi-a putut explica de ce s-a întâmplat nenorocirea. „Ieşisem la plimbare cu soţia şi copilul. Am auzit un scârţâit şi apoi, uitându-mă în sus, am văzut trunchiul prăbuşindu-se spre cărucior, probabil din cauza vântului. Am încercat să îmi salvez fiul”, îşi aminteşte bărbatul.
Primăria dată în judecată
Familia aflată la un pas de tragedie se gândeşte să dea primăria în judecată, pentru proasta administrare a domeniului public şi pentru vătămările şi şocul suferit. „Angajaţii primăriei taie trunchiurile şi crengile