Statele europene se indreapta spre iesirea din recesiune, in linie cu estimarile privind reluarea cresterii economice la inceputul anului viitor, a declarat vineri Joaquin Almunia, comisarul pentru afaceri monetare al Uniunii Europene, potrivit Reuters. El a mai precizat ca scaderea economiilor europene a devenit mai controlata.
"Iesim din recesiune. Acum putem privi in viitor cu mai mult optimism, mai multa speranta", a spus Almunia in cadrul unui forum economic organizat in Spania.
In urma cu doua saptamani, Almunia declara ca economia Uniunii Europene a aratat primele semne pozitive, insa nu exista inca indicatori ai unei reveniri a cresterii. Astfel, el a aratat ca pietele financiare s-au stabilizat, in timp ce dobanzile pe termen scurt au coborat puternic.
"Exista semne care arata o stabilizare a pietelor bursiere, iar conditiile financiare ale companiilor par sa se imbunatateasca, daca avem in vedere fluxul masiv de emisiuni de obligatiuni de luna trecuta", a spus Almunia.
Acesta a mai adaugat ca si economia reala da semne pozitive, iar rezultatele stimulilor fiscali si monetari ar trebui sa fie vizibile in urmatoarele luni. Statele europene se indreapta spre iesirea din recesiune, in linie cu estimarile privind reluarea cresterii economice la inceputul anului viitor, a declarat vineri Joaquin Almunia, comisarul pentru afaceri monetare al Uniunii Europene, potrivit Reuters. El a mai precizat ca scaderea economiilor europene a devenit mai controlata.
"Iesim din recesiune. Acum putem privi in viitor cu mai mult optimism, mai multa speranta", a spus Almunia in cadrul unui forum economic organizat in Spania.
In urma cu doua saptamani, Almunia declara ca economia Uniunii Europene a aratat primele semne pozitive, insa nu exista inca indicatori ai unei reveniri a cresterii. Astfel, el a aratat ca pietel