Între marii memorialişti romantici din a doua jumătate a secolului, George Sion este cel mai puţin educat şi cel mai naiv; el încheie seria prozatorilor care, după Unire, atunci cînd modernizarea României se înfăptuia în ritm susţinut, au simţit nevoia să arunce o privire asupra trecutului ce se destrăma rapid şi să valorifice latenţele lui sociale şi estetice. Impulsul care a condus la scrierea masivului volum Suvenire contimpurane, apărut în 1888, e tot cel care provocase rememorările lui Ion Ghica ori Vasile Alecsandri; numai că aflat, intelectual, mult sub nivelul celor doi, Sion a trebuit să suplinească printr-un talent nativ cultura sa lacunară şi şcolaritatea precară. Există şi reversul medaliei: tocmai din această cauză, faţă de opera altor memorialişti, cea a lui Sion se prezintă infinit mai spontană şi mai naturală.

Biografic, Sion este un paşoptist deplin. Fiu de boieri moldoveni de a doua categorie, a trăit idealurile paşoptiste şi le-a slujit cu convingere profundă. Cît priveşte şcoala, a urmat doar două clase gimnaziale. Debutează ca poet în 1844 cu volumul de versuri Ciasurile de mulţumire a lui George Sion, care trece neobservat (chiar şi titlul, împrumutat lui C. A. Rosetti, denotă o incurabilă modestie); participă intens la Revoluţie, se implică activ în lupta pentru Unire şi ajunge, în timpul domniei lui Carol I, o figură culturală de notorietate. Pe ce se baza atunci reputaţia sa? Pe efortul scrisului zilnic, din care a rezultat o producţie literară importantă sub aspect cantitativ: poezii de învăţătură morală (101 fabule, 1869), versuri romantice mediocre, însă uşor memorizabile, ediţii îngrijite din Bolintineanu, Grandea, Baronzi etc.; li se adaugă piese de teatru fără valoare, voluminoase şi numeroase traduceri, de la Atanasie Christopulo, Spătarul Milescu şi Dionisie Fotino la Moličre şi Racine, într-un avînt scriptic industr