Dacă agricultura noastră ar funcţiona la capacitate maximă, România ar putea hrăni 80 de milioane de oameni, dar acum are numai 10 milioane de beneficiari. Dacă agricultura internă ar fi pusă la punct, România ar putea să hrănească 80 de milioane de oameni, a declarat, ieri, Ilie Sârbu, ministrul Agriculturii.
Din păcate, producţia internă nu ajunge nici pentru jumătate din locuitorii României. „Maximum 10 milioane de români sunt hrăniţi din producţia internă, având în vedere că importăm 50% din necesarul de grâu, peste 70% din cel de carne şi 80% din consumul de legume şi fructe“, ne-a explicat Dragoş Frumosu, preşedintele Federaţiei Sindicale din Industria Alimentară.
În replică, Sârbu spune că de vină pentru această situaţie este gestionarea foarte proastă a agriculturii după anul 1989. „S-a distrus tot. Terenurile s-au fărâmiţat şi s-au dărâmat complexurile agricole“, a punctat Sârbu. Acesta a completat că agricultura din prezent a României este la nivelul celei pe care o practicau ţările UE în anul 1965.
„Noi avem o producţie de cereale de 2.000 de kilograme la hectar, în timp ce media UE este de peste 5.000 de kilograme la hectar“, a precizat Sârbu.
Timiş şi Arad, cele mai afectate de secetă
Culturile agricole din 15 judeţe au fost afectate în proporţie de peste 50% de secetă. Cele mai afectate judeţe sunt Timiş, Arad, Călăraşi, Cluj şi Bihor. Din lista judeţelor care au avut de suferit mai fac parte Constanţa, Maramureş, Tulcea, Harghita, Sălaj, Hunedoara, Dolj, Bacău, Bistriţa Năsăud şi Mehedinţi, potrivit datelor Ministerului Agriculturii. Până în prezent au fost contractate pentru irigaţii 556.031 hectare de terenuri agricole, dintre care s-au udat doar 82.287 hectare.
Cele mai multe solicitări pentru irigaţii au fost în judeţele Brăila (114.294 de hectare contract