Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Traian Băsescu a intrat în Guiness Book

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 29 mai 2009 ·

Şeful statului a participat în această după amiază, la Alba Iulia, la „cea mai mare îmbrăţişare umană”, eveniment ce a strâns 9.758 de persoane. Astfel, a fost doborât vechiul record stabilit acum patru ani în Mexic, când au participat 6.623 de persoane. Sursa: Mihaela Moraru Preşedintele Traian Băsescu a venit special la Alba Iulia pentru evenimentul de Guiness Book, deşi iniţial se vorbise despre posibila sa participare şi la alte evenimente prilejuite de Zilele Oraşului. El a ajuns în Cetate la câteva minute după ora 16.00, când s-a dat „adunarea generală" pentru stabilirea recordului.

Până când participanţii s-au îmbrăţişat dintr-o parte în cealaltă a Cetăţii, Băsescu a dat câteva declaraţii de presă, s-a fotografiat şi a dat mâna cu localnicii. Iniţial, Traian Băsescu a ocupat în locul care „rezervat" de organizatori, şi anume cu faţa spre Poarta a III-a a Cetăţii, în dreptul obeliscului.

Momentul omologării recordului l-a „prins" la vreo 20 de metri distanţă, loc în care a intrat imediat în îmbrăţişare. Preşedintele a aşteptat cu răbdare aproape un sfert de oră, timp în care judecătorul Guiness Book venit să omologheze recordul, a parcurs pe bicicletă întregul traseu de peste 3 kilometri prin şanţurile Cetăţii, unde se aflau cei aproape zece mii de participanţi.

O îmbrăţişare a istoriei

Traian Băsescu a trecut în revistă câteva momente istorice importante la nivel naţional care au avut loc în Alba Iulia, argumentând că prezenţa sa la acest eveniment nu este motivată de doborârea unui record, ci de o „îmbrăţişare a istoriei".

„Mi s-a părut că gestul este o îmbrăţişare a propriei noastre istorii. De asta sunt aici, nu pentru recordul Guiness Book (...) Probabil că gestul va căpăta valori simbolistice nu numai pentru locuitorii din Alba Iulia, dar pentru toată ţara, pentru că sunt câteva mii

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

INCENDIU la locomotiva unui tren de călători în gara Balota. Circulația feroviară, întreruptă timp de aproape patru ore

Gandul acum 32 minute
Un incendiu izbucnit miercuri dimineață la locomotiva unui tren de călători în gara Balota, județul Mehedinți, a provocat evacuarea a aproximativ 300 de pasageri și întârzieri uriașe în traficul feroviar. Pompierii din cadrul ISU Mehedinți au fost a

SUA a lovit în Siria un depozit de arme furnizate de Iran. Celule jihadiste sunt încă active în zonele rurale și îndepărtate

G4Media acum 2 ore
Statele Unite au lovit marţi în Siria un depozit de arme aparţinând unui grup sprijinit de Iran, a anunţat Comandamentul militar american pentru Orientul Mijlociu (CENTCOM), notează AFP, preluată de Agerpres. „Lovitura a fost efectuată ca răspuns la

O femeie care şi-a ţinut fetiţa ascunsă într-un sertar în primii trei ani de viață, condamnată la închisoare pentru „neglijenţă extremă”

HotNews acum o ora
O femeie din Anglia care şi-a ţinut fetiţa ascunsă într-un sertar în primii trei ani de la naștere a fost condamnată la şapte ani şi şase luni de închisoare pentru „neglijenţă extremă”, transmite BBC, potrivit News.ro. Fetiţa, despre care procurorii

Activist pentru drepturile animalelor, acuzat de atentate, prins după ce a fost căutat de peste 20 de ani de FBI

HotNews acum 44 minute
Daniel Andreas San Diego, un activist căutat de autoritățile americane în legătură cu trei atentate cu bombă comise în California în 2003, a fost arestat luni în Ţara Galilor, a anunţat marţi FaBI, potrivit News.ro care citează France 24. Activistul

The Guardian: Alegătorii din România sunt furioşi. Ce urmează după victoria şocantă a ultranaţionalistului în primul tur? Voturile vor fi urmărite îndeaproape la Bruxelles şi în rândul aliaţilor

News.ro acum 10 ore
După o răsturnare de situaţie în primul din cele trei voturi decisive care ar putea duce la o orientare a României către o poziţie mai pro-rusă şi mai anti-UE, statul membru al UE şi NATO se întoarce duminică la urne pentru un scrutin parlamentar ur

Influencerul Dorian Popa, condamnat la 8 luni de închisoare pentru că a condus drogat

HotNews acum 9 ore
Dorian Popa, cunoscut influencer în rândul tinerilor, a fost condamnat, marți, la o pedeapsă de 8 luni de închisoare cu suspendare, în dosarul penal deschis după ce, în urmă cu un an, a fost prins conducând sub influența drogurilor. Sentința decisă

Prognoza meteo pentru miercuri, 27 noiembrie. Vremea este în ușoară încălzire în toată țara

Adevarul acum 3 ore
Vremea se mai încălzește puțin față de ziua precedentă, iar temperaturile vor fi mai ridicate decât normalul perioadei.

Horoscop pentru miercuri, 27 noiembrie 2024. Se conturează un final de etapă sentimentală pentru una din zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Traversezi zile importante la capitolul relatii parteneriale si colaborari. Contextul astral de astăzi te ajută sa iei decizii radicale vizavi de activitatile desfasurate in comun cu altii. Este bine sa renunti la persoanele care simti ca nu

Atenţionare ANM: Cod galben de vânt şi ceaţă în vestul ţării

Mediafax acum 2 ore
Ambele avertizări Cod galben sunt valabile miercuri dimineaţă, până la ora 10.00. Astfel, vor fi intensificări ale vântului cu viteze la rafală de 90...120 km/h, în zonele montane de peste 1.800 de metri din judeţele Caraş Secerib şi Hunedoara. De a

Călin Georgescu a chemat presa la poartă, dar a refuzat să răspundă la întrebări. Jurnaliştii: „Şi Vladimir Putin răspunde”

Buna ziua Brasov acum 6 ore
Călin Georgescu, candidatul care a câştigat surprinzător primul tur al alegerilor prezidenţiale, a avut o ieşire nervoasă, marţi seară, 26 noiembrie, refuzând să răspundă întrebărilor adresate de jurnaliştii chemaţi la Izvorani. De dimineaţă, pe gru

Vremea

București
acum

mie.

3°/8°
joi

5°/7°
vin.

6°/9°
sâm.

5°/8°
Iasi
acum

-1°
mie.

-1°/6°
joi

3°/9°
vin.

3°/8°
sâm.

4°/6°
Constanta
acum

mie.

5°/8°
joi

6°/9°
vin.

9°/12°
sâm.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

4°/7°
joi

4°/5°
vin.

2°/5°
sâm.

2°/5°
Timisoara
acum

mie.

0°/8°
joi

7°/11°
vin.

5°/7°
sâm.

4°/8°