Perfectul control al graniţelor, inexistenţa comerţului liber, teroarea exercitată de Securitate şi Miliţie, controlul mediilor medicale au împiedicat dezvoltarea unei pieţe a drogurilor asemănătoare celor din Occident. N-avem ce regreta, de vreme ce după 1990 România a recuperat masiv, devenind unul din principalele canale de trecere a drogurilor dinspre Orient spre Occident. Culmea, între complicii traficanţilor de droguri se află nenumăraţi oameni din "sistem": poliţişti, jandarmi, agenţi sub acoperire, capi ai Poliţiei. Nici nu s-ar putea altfel: societatea românească este în continuare una din cele mai controlate spaţii din Europa. Că informaţiile ajung la dispoziţia sistemului mafiot care a paralizat întreaga ţară, e altă poveste.

Crescând şi trăind în România comunistă, nici nu se punea problema să ai acces la droguri. Auzeam, evident, poveşti despre anumite cercuri înalte unde consumul halucinogenelor ar fi fost "la liber". Dar erau simple poveşti. Acea enclavă - protipendada comunistă - era la milioane de kilometri de lumea în care trăiam. Când i-am văzut la televizor, în 1990 şi în anii următori, căzuţi din funcţii, aş fi spus despre ei orice, numai c-ar fi consumat droguri, nu. De la Niculescu-Mizil, Verdeţ şi Mănescu la Dincă şi Postelnicu îţi lăsau impresia unor troglodiţi, şi nu a unor intelectuali ce încercau să evadeze în supra-lumea imaginarului şi-a beţiei albe. Ce nevoie avea Pleşiţă de droguri, când putea să-şi domolească adrenalina stâlcindu-l în bătaie pe Paul Goma? Sau Ceauşescu însuşi, care-şi satisfăcea setea de putere încolonând milioane de români şi obligându-i să mărşăluiască prin faţa lui?

Am crescut, aşadar, în cea mai sănătoasă lume cu putinţă. Nu numai că nu-mi puneam problema procurării drogurilor, dar nici nu mă îmboldea vreo curiozitate. Luam de bune cuvintele propagandiştilor, acceptam că drogurile su