Circulă în ultima vreme ideea de a schimba, la viitoarea conferinţă naţională a scriitorilor, denumirea organizaţiei noastre profesionale. În loc de Uniune să-i spunem Societate, revenind astfel la titulatura venerabilei instituţii predecesoare. Anul trecut am sărbătorit-o la centenar.

De ce totuşi schimbarea denumirii? Din considerente simbolice, după cât îmi dau seama, pentru a sublinia încă mai apăsat, şi în felul acesta, despărţirea obştei scriitoriceşti de trecutul comunist. Uniunea Scriitorilor fusese înfiinţată de regimul comunist, în 1949, cu scopul de a-i înregimenta ideologic pe oamenii scrisului. Ceea ce a şi izbutit în epoca dogmatismului şi mai târziu, cu unele slăbiri ale chingii în perioadele scurte de dezgheţ. Societatea Scriitorilor, în schimb a funcţionat, în cele câteva decenii de existenţă, fără constrângeri ideologice.

Mă întreb însă de ce abia acum a apărut ideea de a schimba numele Uniunii Scriitorilor, cu o întârziere, la urma urmelor, de douăzeci de ani? De ce acum şi nu în anii 90, de clocot revoluţionar? Atunci, ne amintim, fuseseră în mare vogă schimbările de embleme, de titulaturi. Ziare şi reviste, instituţii de tot felul îşi schimbau febril denumirile, se rebotezau, o goană teribilă după forme noi, menite însă nu odată să protejeze, cum s-a văzut pe urmă, vechi conţinuturi. Sau să le recicleze.

Răspunsul meu ar fi acela că în 1990 Uniunea Scriitorilor nu era percepută ca o instituţie stigmatizantă, sugerând dependenţa de comunism. Dimpotrivă, trecea în conştiinţa publică drept una care fusese în relaţii rele cu puterea comunistă, se confruntase cu aceasta în lupte de uzură, duse cel mai adesea în ascuns şi câteodată în câmp deschis.

Mai ales în perioada de după lansarea Tezelor din iulie 1971, când Ceauşescu a schimbat abrupt cursul politicii culturale, opunându-se categoric orică