Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Uma Thurman, atenta la imagine si cariera

Publicat in Romania Libera, vineri 29 mai 2009 ·

Este inalta, zvelta, sensibila si placida. Frumusetea si alura de top-model i-au permis sa joace in registre variate. Pe de o parte, a aparut in filme interzise minorilor, pe de alta parte, in filme pentru generatia X. Provenita dintr-un mediu intelectual si boem, duce viata pe care si-a dorit-o din copilarie.

Nascuta pe 29 aprilie 1970 in Boston, Uma Karuna Thurman ii datoreaza numele zeitei hinduse a luminii si frumusetii. Tatal sau are reputatia unui geniu. A fost primul american care a devenit calugar budist tibetan si se spune ca a vorbit fluent sanscrita in mai putin de zece saptamani. El este astazi un renumit profesor de studii budiste si literatura comparata la Universitatea din Columbia. Mama Umei Thurman este un fost manechin de origine suedeza, azi psihoterapeut.

Dupa o copilarie petrecuta intre S.U.A. si India, Uma Thurman a fost remarcata de un impresar din New York, care a incurajat-o sa se mute in aceasta metropola pentru a urma o cariera de model. Ajunsa acolo, Uma s-a intretinut singura, spaland vase si practicand pentru cativa ani modeling-ul.

Debutul sau in actorie, profesie pe care si-a dorit-o cu adevarat, a avut loc in 1988, an in care a aparut in patru productii, remarcandu-se mai ales in rolurile de fecioara inocenta in "Legaturi periculoase" si "Aventurile baronului Munchausen". Dupa propriile marturisiri, scenele erotice pe care le-a interpretat aici au tulburat-o foarte mult; timp de un an a stat la Londra, departe de scena, imbracata numai in haine neglijente.

A trebuit sa astepte pelicula "Analiza finala" (1992) a lui Phil Joanou, pentru a lua o noua infatisare - aceea a unui personaj diabolic - si a arata ca poate interpreta roluri foarte variate. Va continua cu filme de aventura ca "Robin Hood" (1990), drama psihologica "Henry si June" (1990), in care o interpreteaza pe sotia nevroza

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ilie Bolojan, despre respingerea candidaturii lui Călin Georgescu: Avem o decizie a Curţii Constituţionale, pe care nu putem decât să o respectăm, pentru că altfel nu mai există niciun fel de ordine, într-un stat

News.ro acum 58 minute
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a declarat vineri, despre respingerea candidaturii lui Călin Georgescu, că avem o decizie a Curţii Constituţionale, pe care nu putem decât să o respectăm, pentru că altfel nu mai există niciun fel de

Curtea Constituțională a publicat hotărârea prin care a anulat candidatura lui Călin Georgescu

Wall-Street.ro acum 2 ore
Curtea Constituțională a publicat hotărârea referitoare la eliminarea lui Călin Georgescu din cursa prezidențială. Recent, Curtea Constituțională a respins și contestația lui Georgescu cu privire la decizia de respingere a înregistrării candidaturii

Ilie Bolojan, întrebat dacă România ar trebui să ceară focoase nucleare, ca Polonia: Pentru fiecare ţară este importantă securitatea şi siguranţa ei / Ce avem în momentul de faţă, prezenţă militară, planuri de apărare NATO sunt suficiente

News.ro acum 58 minute
Preşedintele interimar, Ilie Bolojan, a declarat, vineri, că pentru fiecare ţară este importantă securitatea şi siguranţa ei, dar consideră că România nu ar trebui să ceară în acest moment amplasarea de focoase nucleare. ”Ce avem în momentul de faţă

Scandal între mai multe eleve de la un liceu din Câmpina, județul Prahova

Ziua Constanta acum 2 ore
De la o discuție în contradictoriu legate de vestimentație, cinci eleve ale unui liceu din municipiul Câmpina s-au luat la bătaie. ''Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpina au fost sesizați de către un profesor al unei unități de învățăm

Percheziţii într-un dosar penal privind acţiuni împotriva ordinii constituţionale

HotNews acum 5 ore
Parchetul ICCJ a anunţat că vineri au loc percheziţii domiciliare în cadrul unui dosar penal ce vizează infracţiuni deosebit de grave la adresa ordinii publice şi securităţii naţionale, conform News.ro. „Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă

Două contestații privind candidaturile lui Nicușor Dan și Crin Antonescu, respinse de CCR

Ziua Constanta acum 9 minute
Curtea Constituțională a Românie informează că în ședința din data de 14 martie 2025, Curtea Constituțională, în cadrul atribuției privind respectarea procedurii pentru alegerea Președintelui României, a luat în dezbatere două contestații. Potrivit

Claudiu Târziu contestă candidatura lui George Simion: „Trebuia un candidat cu şanse mai mari”

Adevarul acum 31 minute
Preşedintele Consiliului Naţional de Conducere (CNC) al AUR, Claudiu Târziu, a declarat, vineri, că partidul său ar fi trebuit să aleagă „un candidat cu şanse mai mari” pentru alegerile prezidențiale din luna mai.

Ford Otosan Craiova începe livrarea primelor vehicule electrice fabricate în România

HotNews acum o ora
Producătorul auto Ford Otosan anunță vineri un moment important, fiindcă primele vehicule electrice produse în România pleacă spre clienții Ford din întreaga Europă. Compania produce la Craiova trei modele complet electrice: Puma Gen-E, E-Transit Co

BREAKING NEWS Percheziţii la mercenari ai lui Potra

Wall-Street.ro acum 4 ore
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie efectuează, vineri, percheziţii domiciliare în cadrul unui dosar penal ce vizează infracţiuni deosebit de grave la adresa ordinii publice şi securităţii naţionale. Anc

Bolojan deschide grădina și interiorul Palatului Cotroceni pentru vizitatori: E un semn de respect

Wall-Street.ro acum o ora
Începând cu a treia săptămână din luna martie, grădina și interiorul Palatului Cotroceni vor fi deschise vizitatorilor, a anunțat Bolojan. "La fiecare final de săptămână, de vineri până duminică, toată această suprafaţă, inclusiv interioarele, vor f

Vremea

București
acum

20°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/25°
dum.

15°/22°
lun.

3°/14°
Iasi
acum

20°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/23°
dum.

5°/10°
lun.

2°/9°
Constanta
acum

21°
vin.

11°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

5°/10°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/16°
lun.

-1°/7°
Timisoara
acum

19°
vin.

10°/19°
sâm.

12°/20°
dum.

8°/13°
lun.

1°/9°