Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lancia, călare pe mulţi cai | FOTO

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 29 mai 2009 ·

Constructorul italian a lansat Delta 200 HP, model pe care l-am testat, în premieră, la Torino. Sursa: FiatSursa: FiatSursa: FiatSursa: FiatSursa: FiatSursa: FiatSursa: FiatSursa: Fiat

1 /.

În noul film „Îngeri şi demoni”, profesorul Langdon, jucat de un Tom Hanks aproape din nou fermecător, se înscrie într-o cursă contracronometru, prin Roma, pentru salvarea unor cardinali aflaţi în mâinile unui călău tocmit chiar de o faţă bisericească. În multe scene, americanul poate fi văzut deplasându- se, în mare viteză, pe străduţele aglomerate ale Cetăţii Eterne, în noua Lancia Delta 200 HP.

Spre deosebire de Langdon, care nu a condus nicio clipă frumoasa maşină, ziariştii invitaţi la evenimentul comun „avanpremiera «Îngeri şi demoni» - lansarea Lancia Delta 200 HP”, între care s-a aflat şi reprezentantul „Evenimentului zilei”, au condus-o. E drept, nu la Roma, ci la Torino, dar în condiţii de trafic real, nu într-un perimetru pregătit pentru filmare.

Cutie automată şi suspensii adaptive

Vedeta incontestabilă a celei mai puternice versiuni Lancia Delta este noul motor 1.8 Turbojet produs de „Fiat Powertrain Technologies”. Unitatea pe benzină, cu patru cilindri şi o capacitate de 1.742 cmc, dezvoltă 200 de caiputere la 5.500 rpm şi îndeplineşte normele de poluare Euro 5.

Motorul dispune de injecţie directă de combustibil şi de un sistem de supraalimentare, care asigură scăderea consumului, dar şi prezenţa unui cuplu generos, disponibil aproape instantaneu.

Inginerii Lancia au dotat Delta 200 HP cu o nouă cutie de viteze automată Sportronic, cu 6+1 rapoarte şi padele pentru selectarea treptelor montate pe volan.

O altă premieră absolută este reprezentată de sistemul de suspensii adaptive - Reactive Suspension System, dezvoltat îm preu nă cu specialistul Magneti Marelli -, care, în

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un bebeluș a dispărut din Maternitatea din Bacău

Mediafax acum 34 minute
Polițiștii Secției 1 Poliție Bacău au fost sesizați, duminică, în jurul orei 15.10, de către personalul medical al unui spital din municipiu despre faptul că, din secția de maternitate, a dispărut un nou-născut. „Polițiștii deplasați la fața locului

Vaticanul a anunțat câte sute de mii de oameni au participat la funeraliile Papei Francisc

Libertatea acum 5 ore
Sâmbătă, 26 aprilie, a avut loc înmormântarea Papei Francisc în Piața Sfântul Petru din Vatican, urmată de procesiunea către bazilica Santa Maria Maggiore, unde Papa a fost înmormântat. Ceremonia a început la ora 10.00 și a fost oficiată de cardinal

Handbal feminin: CSM Bucureşti, eşec cu Team Esbjerg şi ratează calificarea în semifinalele Ligii Campionilor

News.ro acum o ora
Campioana CSM Bucureşti a fost învinsă duminică, în deplasare, de formaţia daneză Team Esbjerg, scor 26-22 (14-12), în manşa retur din sferturile Ligii Campionilor, şi a ratat calificarea la Turneul Final Four de la Budapesta. A fost ultimul meci în

Superliga – play-out: Gloria Buzău – FC Botoşani 0-2

News.ro acum 3 ore
Echipa FC Botoşani a învins duminică, în deplasare, scor 2-0, formaţia Gloria Buzău, în etapa a şasea din play-out-ul Superligii. Gazdele au avut două ocazii importante, prin Călin şi Jipa, în minutele 20 şi 21, însă scorul a fost deschis de oaspeţi

Alertă în Canada! Cel puțin 9 persoane au murit după ce o mașină a intrat în mulțime la un festival

Ziua Constanta acum 3 ore
Nouă persoane au fost ucise după ce un șofer a intrat în plin în mulțimea care participa la un festival stradal filipinez la Vancouver, a anunțat poliția, relatează AFP și Reuters, conform Agerpres.ro 'Până în acest moment putem confirma că nouă per

Rusia trimite de urgență mai multe avioane în Iran pentru a ajuta la stingerea incendiului din portul Bandar Abbas

HotNews acum 4 ore
Președintele rus Vladimir Putin a ordonat trimiterea mai multor avioane de urgență în Iran pentru a ajuta la stingerea incendiului izbucnit în portul Bandar Abbas, a relatat duminică agenția rusă de presă de stat TASS, citată de Reuters. „La instruc

Trei ucraineni aflaţi în zona montană din Maramureş au cerut ajutor salvamontiştilor / Doi dintre ei au probleme medicale

News.ro acum o ora
Trei cetăţeni ucraineni aflaţi în zona montană a judeţului Maramureş au cerut, duminică, ajutor salvamontiştilor, fiind demarată o operaţiune de salvare. ”Acţiune de căutare salvare a SPJ Salvamont Maramureş, structura profesionistă de salvare monta

Cardinalii şi pelerinii, în rugăciune la mormântul Papei Francisc

BusinessMagazin acum 51 minute
Cardinalii prezenţi la Roma organizează, duminică, la un moment de rugăciune la mormântul regretatului Papă Francisc. Slujba a început la ora 16.00, ora Italiei (ora 17 - ora României), potrivit vaticannews.va.

Horoscop 28 aprilie 2025. Zodia care are mare noroc la bani

Cancan acum o ora
Horoscop 28 aprilie 2025. Vești bune la început de săptămână pentru un nativ! Ziua de luni vine cu mare noroc la bani pentru o zodie. Află și tu, din rândurile următoare, ce îți rezervă astrele! Multe nu îți convin, dar acum vei avea ocazia să renun

O scrisoare a lui Napoleon despre arestarea Papei Pius al VII-lea, vândută la licitaţie în Franţa cu 26.360 de euro

News.ro acum 46 minute
O scrisoare în care Napoleon îşi simula dezaprobarea faţă de arestarea Papei Pius al VII-lea, după ce a ordonat-o, a fost vândută cu 26.360 de euro la licitaţie, la Fontainebleau, duminică, anunţă casa Osenat, care a organizat-o, relatează AFP. O ad

Vremea

București
acum

14°
dum.

11°/15°
lun.

7°/18°
mar.

6°/19°
mie.

9°/22°
Iasi
acum

14°
dum.

5°/16°
lun.

5°/17°
mar.

6°/20°
mie.

12°/23°
Constanta
acum

11°
dum.

11°/14°
lun.

9°/12°
mar.

9°/12°
mie.

7°/14°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

9°/15°
lun.

6°/18°
mar.

8°/20°
mie.

9°/20°
Timisoara
acum

17°
dum.

7°/17°
lun.

11°/19°
mar.

9°/20°
mie.

10°/22°