In cursul săpăturilor arheologice preventive care au loc in interiorul Castelului Huniade din Timişoara (in prezent, sediul Muzeului Banatului), a fost descoperit un turn medieval datând probabil din prima etapă a construcţiei castelului. Pe lângă această structură masivă din piatră, cu latura de 11 metri, au mai fost descoperite şi mai multe artefacte: un vârf de săgeată şi un vârf de săgeată de arbaletă, vase, ancadramente de piatră din faţadă, ancadramente de poartă (stil gotic), fragmente de pipe turceşti, proiectile de piatră, ghiulele de fier şi două monede medievale.
„Turnul este din cărămidă şi mortar, datează din perioada medievală şi era amplasat in interiorul castelului. El juca atât rol de locuit, cât şi rol de refugiu in cazul unui asediu", explică arh. Zsuzsana Kopeczny, unul dintre responsabilii de proiect.
In prezent in Castelul Huniade se fac lucrări de consolidare, dar se pregăteşte şi proiectul de restaurare a intregii clădiri. "Este o descoperire extraordinară. Vom discuta cu arhitecţii care fac proiectul de restaurare să conservăm aceste ziduri şi să le putem valorifica din punct de vedere turistic", a declarat directorul Muzeului Banatului, Dan Ciobotaru.
Castelul Huniade, cea mai veche clădire din Timişoara, a fost cercetat sistematic abia din 2007. Au mai existat cercetări in 1903, cu ocazia lucrărilor de consolidare a clădirii, când au fost, descoperite ruinele castelului medieval de secol XIV, iar apoi in 1980, cand arh. Alexandru Rădulescu a făcut sondaje in curtea interioară şi in „Sala de Marmură", dezvelind zidurile de cărămidă ce dateaza din secolele XIV-XVI. Incepând de acum doi ani, in paralel cu lucrările de consolidare şi restaurare a Castelului Huniade, s-au demarat şi cercetările arheologice atât in jurul castelului cât şi in curtea interioară. Au fost descoperite numeroase artefacte din secolele XI